”CuGust” – Bunătăți tradiționale bănățene, adunate într-un ghid unic în România, lansat în Timiș. Video

285

Mulțime de turiști, fie ei străini veniți de la mii de kilometri sau doar călători autohtoni ce sunt din orașul vecin, au ce vedea la noi în urbe. Dar oare la fel de bine stă treaba și în ceea ce privește locurile de repaus și binevenită odihnă?

Au oare la dispoziție localuri decente unde să guste câte ceva din produsele ce au dus faima bucătăriei bănățene?

Răspunsul la întrebare este destul de greu de dat, din prima. Da, sunt localuri pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele. Unele sunt cunoscute și poate nu au nevoie de prezentare și reclamă. Dar sunt multe localuri de care nu a auzit nimeni sau nu se știe cu exactitate unde se află.

La toate aceste probleme caută o rezolvare Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș și Future International Zone SA.

Vineri, 14 septembrie, a avut loc în Sala Revoluției din Consiliul Județean Timiș un eveniment mai aparte dedicat nevoilor turistului ce vrea un restaurant sau o cafenea.
Pentru că acest fel de călători doresc și calitate, nu doar un simplu loc unde să mănânce, era foarte firesc că era nevoie de un ghid gastronomic cu nume pe măsură „CuGust, Ediția România”.

Ghidul – primul de acest gen din România – oferă vizibilitate și valoare bucătăriei bănățene și locațiilor care o promovează și cuprinde în paginile sale peste 50 de restaurante, aducând în prim plan trăsătura distinctivă a fiecăruia și oferind turiștilor motive de a le descoperi.

Inițiative similare prezente în alte state din Uniunea Europeană au înregistrat în ultimii ani un mare interes și entuziasm, Turism Timiș alături de Future International Zone SA încercând acum, prin acest demers, o aprofundare a temei ospitalității în sectorul turismului din Banat.

Poate că, totuși, turistul venit de undeva din Europa ar vrea să afle mai multe despre gusturile românești ce sunt mai puțin reprezentate în ghid. S-ar putea ca acel călător să fie sătul de localurile cu specific european de la el de acasă și să fi venit aici pentru altceva ”mai autohton”. Dar este totuși bine că s-a făcut acest prim pas important. Edițiile următoare ar putea fi mai complexe și ar putea acoperi și mai bine segmentul de localuri cu specific românesc autentic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.