Crăciun la Săvârșin, după moartea Regelui Mihai al României

1078

Toate fetele Regelui Mihai s-au reunit împreună, de Crăciun, la Săvârșin. Gazde au fost Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și ASR Radu al României, principele consort.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și ASR Principele Radu s-au aflat la Săvârșin în Ajun Crăciun, urmând să petreacă aici și Anul Nou. Alături de ei s-au aflat și celelalte patru surori ale Majestății Sale.  Fiind în perioada de mare doliu, Familia Regală nu a putut primi, ca în anii precedenți, colindătorii la Castelul Regal, făcând o singură excepție, pentru Dubașii din Săvârșin, care au fost așteptați, ca în fiecare an, la ora 12.00, în ziua de Ajun, în piața cu fântână din incinta Satului Regal.

 Dubașii au fost primiți de Majestatea Sa, de Principele Radu și de surorile Majestății Sale. După un moment de reculegere, cei prezenți au cântat Hristos a Înviat, la inițiativa parohului local.

Majestatea Sa Margareta le-a mulțumit personal dubașilor, după care Familia Regală s-a restras în Castel. Întreg momentul a fost fotografiat de Principesa Irina, fiica cea mică a Regelui Mihai I.

Familia Regală a participat, în dimineața zilei de 26 decembrie, la ora 11, la slujba de Crăciun, la biserica ortodoxă din comuna Săvârșin. (Sursa foto – video: Timisoarastiri.ro)

sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ