18 C
Timișoara
marți 14 mai 2024

Coșmarul Colterm s-ar putea repeta la o altă regie a Timișoarei! STPT e în pragul colapsului financiar

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a vorbit, la începutul săptămânii, despre „situația dezastruoasă în care se află STPT și a prezentat câteva cifre. Încasările sunt foarte slabe, fiind sub 30% în 2020 și de 15% în 2021. Mai există și o datorie istorică către ANAF, de 90 de milioane de lei, și datorii curente de 20 de milioane de lei către furnizori. Potrivit edilului-șef, regia de transport are contracte cu peste 1.000 de furnizori. Primarul consideră și că în regie muncesc prea mulți oameni, în special „pe la birouri”.

„Am solicitat Consiliului Local să demită Consiliul de Administrație al Societății de Transport Public Timișoara.

În decizia pe care o vor lua, îi invit pe consilierii locali să se gândească dacă sunt mulțumiți de cum arată serviciile de transport public oferite timișorenilor.

Jumătate din bugetul pe anul acesta de investiții al Timișoarei — 540 de milioane de lei — merge spre transporturi și mobilitate, la care se adaugă suma generoasă de 80 milioane pentru subvenții. În primul semestru din 2021, subvenția acordată pentru transportul public a acoperit 85% din costul serviciului.

Anul trecut am încheiat cu BERD un acord de finanțare în termeni foarte avantajoși, prin care asigurăm fondurile necesare pentru înnoirea flotei de tramvaie și reabilitarea Căii Bogdăneștilor. Înnoim flota de transport — din toamnă au început să vină noile tramvaie și, printr-un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, în câteva luni începe livrarea etapizată a celor 44 de autobuze electrice performante, care vor schimba transportul în comun din oraș.

Pentru banii pe care îi plătim e normal să avem așteptări de la managementul companiei de transport public.

Compania se adâncește în datorii de la an la an. Asta nu i-a împiedicat, însă, ca din 2018 să angajeze peste 200 de oameni, în birouri, și nu ca șoferi sau vatmani. Adică, încă 13 milioane de lei pe an în plus, la cheltuieli. Doar 1% din cheltuielile companiei sunt pentru întreținere și 65% salarii. Nu trebuie să ne mai mirăm în clipa în care ușile autobuzului nu se deschid complet sau se mai strică ceva.

STPT este condusă de un Consiliu de Administrație numit în mai multe ședințe din 2018, 2019 și 2020. Pe mulți dintre cei care fac parte din CA îi cunoașteți mai degrabă din scandalurile din presă, și nu pentru că munca lor ar fi fost legată de planuri de reformă a sistemului de transport public sau de măsuri care să ducă la îmbunătățirea condițiilor de călătorie.

Vremea sinecurilor politice a trecut, este momentul să avem companii publice eficiente în Timișoara”, a explicat Fritz.

Imediat a venit și reacția din partea fostului drector al regiei, Nicolae Bitea, care este, în opinia primarului, responsabil de probleme:
„Administrația Fritz minte cu nerușinare!
Am urmărit declarațiile primarului Dominic Fritz referitoare la situația de la STPT, precum și așa-zisele justificări aduse pentru a motiva solicitarea de demitere a Consiliului de Administrație al acestei societăți. Întrucât am fost director general al STPT în perioada la care se referă primarul Timișoarei, trebuie să fac anumite precizări, pentru că timișorenii au dreptul să cunoască situația reală, bazată pe fapte care se pot oricând verifica, și nu total distorsionat, așa cum încearcă administrația Fritz să facă. Pentru a înlătura din start orice speculații, mă voi referi strict la aspecte concrete, cu cifre și date verificabile, care figurează în evidențele societății și prin care se poate demonstra chiar și la ora 3 noaptea (ca să-l citez chiar pe primarul municipiului) că administrația Fritz minte de îngheață apele ca să-și acopere propria incompetență!
Astfel, spune domnul primar că în ultimii trei ani au fost angajate peste 200 de persoane, la birouri, nu ca șoferi sau vatmani, cu intenția evidentă de a-și atrage un capital de imagine. Numai că cifrele îl contrazic total și spun cu totul altceva: în 2018, când am devenit director, am găsit 139 de persoane la TESA și am lăsat doar 111 în 2021, când am plecat, deci cu 28 mai puține, nu cu 200 mai multe cum minte domnul primar. Se poate verifica în programul Revisal, concret, pe cifre, nu pe vorbe aruncate pentru capital politic. Mai spune Dominic Fritz că nu s-au angajat șoferi și vatmani. Este o altă minciună sfruntată, pentru că datele din scriptele societății arată cu totul altceva: am găsit 265 de astfel de angajați (șoferi și vatmani) în 2018 și am lăsat 383 în 2021, deci cu 118 mai mulți. Rezultă, așadar, o creștere de aproape 50%.

Și asta se putea verifica, domnule primar, dacă ați fi fost interesat de binele timișorenilor, și nu doar de propria dumneavoastră imagine! De asemenea, când am venit în funcția de director erau 115 unități în trasee (autobuze, troleibuze, tramvaie). După trei ani, când am plecat, numărul acestora ajunsese la 168. La fel, se poate proba, pentru că sunt date certe, cum tot atât de reale sunt și alte proiecte pe care, împreună cu angajații din STPT, am reușit să le pun în aplicare în cei trei ani cât am fost director: introducerea transportului școlar, a celui pentru persoane cu dizabilități, deplasarea cu trotinetele sau pornirea transportului naval. O să mă refer și la datoriile comerciale, pentru că, de asemenea, și aici vorbim de date care rămân în evidențe: când am plecat, în 2021, mai erau doar 12 milioane de lei (scadente) și 17 milioane de lei (în total). Acum, au ajuns deja la 22 de milioane de lei, iarăși, un lucru verificabil.

Totodată, când am venit ca director, datoria la ANAF era de 72 de milioane de lei și am coborât-o până la 22 de milioane de lei (o diminuare cu aproximativ 75%), până a venit pandemia. Lucrurile s-au înrăutățit după ce SMTT nu a mai recunoscut facturi în valoare de 61 de milioane de lei, pe care, potrivit contractului, ar fi trebuit să le achite. A fost, efectiv, un act de sabotaj la adresa mea și a STPT din partea SMTT, care îl avea ca președinte al consiliului director și al adunării generale a acționarilor pe… Ruben Lațcău, viceprimarul USR! Se poate proba și asta, fiind chiar un proces în instanță. Cu aceeași degajare mai spune domnul primar că vremea sinecurilor politice a trecut și că e momentul să avem companii eficiente în Timișoara. Mă frapează lejeritatea cu care vorbește tocmai domnia sa de sinecuri politice, când mai toate structurile din subordinea sa au fost împânzite de membri USR. Și astea se pot ușor verifica. Nu le mai amintesc, pentru că presa a prezentat pe larg toate aceste „coincidențe” și mă opresc doar la secțiunea de transport, mai exact la SMTT, unde în noiembrie a fost angajat un tânăr de la USR care a ajuns în câteva luni director!

La fel de mult mă șochează cum poate conducerea primăriei să aducă vorba de companii eficiente, când avem exemplul clar al dezastrului de la Colterm, gestionat execrabil de actuala administrație a Timișoarei. Și acolo se pot proba deciziile păguboase care îi afectează pe timișoreni. Tot prin cifre, la facturi, din păcate! Am nădejdea că timișorenii nu vor mai intra în acest joc de imagine al primarului și vor verifica atent toate informațiile lansate dinspre primărie, făcute doar ca un exercițiu de imagine. Sper din toată inima ca la STPT să nu se ajungă într-o situație similară cu cea de la Colterm, cu toate că actualele demersuri ale administrației Fritz conduc spre un eșec asemănător cu cel de la compania de termoficare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Mai mulți cumpărători, dați afară dintr-un magazin din Timișoara

Marți după amiază s-a luat curentul într-un magazin din Complexul Studențesc. Cei 30 de clienți ai magazinului își continuau cumpărăturile liniștiți pe întuneric, crezând că...

Un motociclist a fost lovit de o mașină

Un motociclist a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a petrecut în zona Stadionului. Șoferul mașinii, aflat pe strada...

Citește și :