17.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Copilul bătut de un cuplu din Timiş are nevoie de o lună de spitalizare

Un copil de 14 ani din Timiş a fost zdrobit în bătaie după o joacă nevinovată în parc. A lovit o fetiţă cu mingea, din greşeală. Furioşi, părinţii acesteia s-au răzbunat cu sălbăticie. Băiatul s-a ales cu clavicula ruptă şi are nevoie de o lună de spitalizare.

Agresorii s-au ales cu dosar penal.
Copilul are clavicula ruptă.

Şocaţi, copiii aflaţi la joacă în parc încearcă s-o convingă pe femeie să nu mai dea. În timp ce este trântit la pământ, băiatul de 14 ani primeşte lovitură după lovitură. La un moment dat, apare şi soţul femeii. Îl ridică pe adolescent în aer şi-l aruncă în cap.

”Exact ca şi cum ai ridica un animal. Nici într-un animal nu dai şi l-a trântit de pământ şi cred că Dumnezeu a făcut să facă de umăr, că altfel putea să cadă în cap şi să rămână paralizat”, spune bunica băiatului.

De când a văzut imaginile cu nepotul ei bătut, bunica nu-şi mai revine. Femeia povesteşte că totul a pornit de la o joacă.

”Ei s-au jucat, jocurile copilăreşti: „Ţară, ţară, vreau ostaşi!”. Şi cum a aruncat cu mingea, nepotul meu, fără să vrea, i-a căzut la fetiţă mingea din greşeală în cap. Nu ştiu exact, s-a dus fetiţa la părinţii ei sau au auzit-o plângând, pentru că stau şi ei aproape”, declară bunica băiatului.

Vecinii sunt şi ei şocaţi.

”Vai de capul meu! E un om fără suflet, eu nu ştiu cum poţi să dai într-un copil. Vai de mine, extraordinar!”, exclamă un vecin.

Băiatul este în spital cu clavicula fisurată. Va avea nevoie de 28 de zile de îngrijiri. Traumele ar putea rămâne însă pe viaţă.

Adina Berar, psiholog: Tulburări de somn, dificultăţi de a adormi sau de a se trezi, coşmaruri. Copiii care iau parte la scene de o violenţă neobişnuită pot resimţi frică chiar şi pentru propria viaţă, pot avea coşmaruri legate de scena violentă la care au asistat.

Alexandra Petrovici, Purtător de cuvânt IPJ Timiş: A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe.

Părinţii copilului bătut au făcut şi ei plângere la poliţie.
Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :