6.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Condiţii moderne pentru pacienţii internaţi în Clinica de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Judeţean Timişoara, renovată cu sprijinul comunităţii FOTO

Numeroase companii, Mitropolia Banatului, Consiliul Judeţean Timiş, dar şi pacienţi au contribuit la renovarea Clinicii de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Judeţean Timişoara, cea mai tânără din unitatea medicală. După un an şi jumătate de lucrări şi aproximativ 150.000 de euro investiţi, secţia a devenit cea mai modernă de la „Judeţean”.

Prin urmare, pacienţii sunt internaţi în nouă saloane care sunt climatizate, dotate cu baie proprie şi accesorii pentru persoanele cu dizabilităţi. Totodată, fiecare din cele 27 de paturi ale secţiei are buton de alarmă şi lumină individuală, iar pacienţii dispun de acces la internet prin reţeaua WiFi.

Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, a declarat, astăzi, că spaţiul în care funcţionează secţia pe care o conduce nu a mai fost modernizat de 40 de ani, de la înfiinţarea spitalului. „Ultimele lucrări s-au finalizat cu holul, acum secţia are o faţă nouă. Totul a pornit în urmă cu aproximativ doi ani, când am iniţiat acest proiect de responsabilitate socială şi comunitară. Am primit o serie de sponsorizări, inclusiv pacienţii ne-au ajutat”, a mai precizat Mihai Ionac.

clinica de chirurgie vasculara

Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, l-a lăudat pe şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară pentru faptul că a reuşit să modernizeze secţia. „Este cea mai nouă secţie din spitalul judeţean, dar se vede că un bun gospodar ştie ce are de făcut în cadrul secţiei. Prin eforturile private, dar şi ale Consiliului Judeţean Timiş, s-a putut ca această secţie să fie modernizată şi să reprezinte un etalon la ora actuală în spitalul judeţean”, a declarat Marius Craina.

Bugetul proiectului de modernizare este de aproximativ 150.000 de euro, din care aproximativ 70 000 de euro au fost obținuți prin donații și sponsorizări de la firme private și pacienți, iar circa 55 000 de euro au fost alocați de către Consiliul Județean. Clinica de Chirurgie Vasculară este cea mai tânără secţie a Spitalului Judeţean Timişoara, fiind înfiinţată în urmă cu zece ani. Aceasta dispune de nouă saloane și 27 de paturi. Aici lucrează 19 medici, nouă asistente şi cinci infirmiere, care asigură îngrijirea a peste 2.000 de pacienţi anual.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sorin Grindeanu recunoaște că 30 de ani clasa politică locală nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor timișorenilor | FOTO-VIDEO

Fostul premier, actualmente ministrul Transporturilor în Cabinetul Ciolacu, a făcut această precizare în cadrul întâlnirii membrilor guvernului cu presa timișoreană. Și el, și Alfred Simonis,...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :