Colterm cheamă în instanță Complexul Energetic Oltenia

95

Procedura a fost deschisă chiar înainte de Crăciun, în 23 decembrie, la Tribunalul Gorj. Potrivit informațiilor din acest moment, regia de termoficare din Timișoara are „pretenții” pentru că societatea CEO nu a respectat termenele de livrare ale cărbunelui.

Până acum, Tribunalul Gorj nu a stabilit niciun termen pentru judecarea dosarului. Complexul Energetic Oltenia a început să livreze, din nou, cărbune către Colterm, dar plata trebuie făcută în avans, un lucru dificil pentru regia de termoficare care are datorii foarte mari.

Vă amintim și că autoritățile locale din Timișoara au decis majorarea prețului gigacaloriei. Astfel, din 1 ianuarie, timișorenii racordați la Colterm vor plăti 416 lei/MWh, în loc de 207 lei/MWh.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.