7 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Cine va fi noul primar al Municipiului Timișoara?

În toamna anului viitor ar trebui să aibă loc alegeri pentru desemnarea autorităților administrației publice locale, din rândul cărora fac parte și primarii comunelor și ai orașelor acestei țări. Potrivit legii, alegerea primarilor se face prin vot universal, egal, secret și liber exprimat, respectiv prin scrutin uninominal, într-un singur tur, câștigătorul unei asemenea competiții electorale fiind candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate. Acesta este ambientul juridico-instituțional în care urmează să se desfășoare și scrutinul local din anul 2024, pentru alegerea noului primar al Municipiului Timișoara. Din capul locului, trebuie spus că sistemul uninominal într-un singur tur, bazat pe majoritatea relativă a voturilor valabil exprimate, îl avantajează pe primarul în funcție. Ar fi nevoie de un consistent efort politic, strategic, electoral și de manipulare a alegătorilor pentru ca cel care aspiră la un al doilea sau la un subsecvent mandat de primar să poată fi învins. În aceste condiții, mă întreb cum anume vor sta lucrurile în Timișoara, după următoarele alegeri locale?

De câteva săptămâni, partidele au început să vehiculeze candidați la funcția de primar al acestui oraș. Pare că liberalii „merg” cu dl Cosmin Tabără, în prezent, viceprimar al Municipiului Timișoara, iar social-democrații, cu dl Mihai Ritivoiu, astăzi prefect al Județului Timiș. Tot la start dă de înțeles că se așază și fostul primar al urbei, dl Nicolae Robu, deocamdată ca independent, și, desigur, dl Dominic Samuel Fritz, actualul primar userist al orașului. Nu știu ce calcule și-au făcut partidele din „opoziția” locală (PNL și PSD), dar, la cum stau lucrurile — prin sondaje și la nivelul alegătorului timișorean —, în cazul în care, în competiția pentru demnitatea de primar al Municipiului Timișoara, se vor înscrie cei patru mai sus menționați, actualul edil poate ține șampania la rece (sper eu, franțuzească, pentru că cea germană este indigestă), în scopul sărbătoririi cum se cuvine a realegerii sale. Portanța electorală a penelistului Tabără și a pesedistului Ritivoiu nu trece de 10% în niciun sondaj, după cum nu o va face nici în lumea reală, a rezultatelor efective ale alegerilor din 2024 pentru desemnarea primarului Municipiului Timișoara. Singurul care s-ar apropia de dl Fritz într-o eventuală competiție electorală locală ar fi dl Robu, care, însă, fără sprijinul unui partid sau al unei alianțe de partide, nu are cum să-l „bată” pe actualul primar al urbei noastre.

Sincer, nu de rezultatul alegerilor locale îmi fac eu griji, cât de imaturitatea politică de care dau dovadă formațiunile politice care astăzi pretind că-i fac opoziție actualului edil: PNL și PSD. Cei care conduc — la nivelul județului Timiș și, respectiv, la cel al Municipiului Timișoara — aceste două formațiuni fie nu înțeleg realitățile politice și instituționale (mai sus semnalate) în care se vor desfășura următoarele alegeri locale, fie se fac că nu le înțeleg, fie pur și simplu „joacă la blat”, atâta timp cât este evident pentru toată lumea că actualul primar userist nu poate fi înfrânt decât numai de un candidat unic al unei alianțe politice locale liberalo-pesediste (sau invers), de tipul celei care l-a adus pe dl Robu, în anul 2008, pe fotoliul de edil al Municipiului Timișoara. De ce anume liberalii și social-democrații locali nu marșează pe acest drum politic? Din prostie? Din calcul politicianist? Sau pentru că pur și simplu nu le pasă de Timișoara și de locuitorii ei, preferând să „mârâie” de pe margine și, punctual, să-l susțină pe actualul primar în proiecte de pe urma cărora și domniile lor ori formațiunile pe care le conduc au câte ceva de câștigat. Cele afirmate de subsemnat sunt susținute de aranjamentele de circumstanță după care se realizează majoritatea necesară în actualul Consiliu Local al Municipiului Timișoara. În acest consiliu „puterea” și „opoziția” nu sunt foarte clar delimitate, pentru că, uneori, social-democrații votează alături de useriști, așa cum și liberalii o fac, câteodată, la rândul lor, în timp ce, în alte dăți, aceiași social-democrați și aceiași liberali votează împotriva proiectelor propuse de primarul Dominic Samuel Fritz. Conjucturalul, precaritatea, oportunismul, înțelegerea de moment sunt, în realitate, reperele politicii locale pe care liberalii și social-democrații timișoreni o practică, deseori în dauna orașului și a locuitorilor săi. Important este câștigul de moment (politic sau de altă natură), și nu interesul public al colectivității locale timișorene.

Dezinteresul actualilor pesediști și peneliști locali față de Municipiul Timișoara este nu numai dureros, ci și dezamăgitor. Din postura de politician local, să nu-ți pese se soarta unui oraș care face parte — din punctul de vedere al întinderii sale, al mărimii populației și al potențialului său economic — din primele patru localități ale acestei țări dovedește cât de mic și de neînsemnat poți să fi. Și mai probează ceva: lipsa de viziune în ceea ce privește instaurarea unei veritabile guvernanțe locale în România. Descentralizarea profundă întârzie de decenii, iar banii publici rezultați din impozitele și taxele colectate de la contribuabilii locali sunt în foarte mare măsură concentrați în mâinile autorităților centrale, care, în funcție de interesul politic de moment, alocă din ei și instituțiilor locale. Astfel stând lucrurile, perspectivele Timișoarei sunt gri. Fără sprijinul unui guvern de aceeași culoare politică și în perspectiva unui scor electoral modest al USR-ului la alegerile generale din același an 2024, cel de-al doilea mandat al primarului Dominic Samuel Fritz va fi foarte puțin mănos pentru locuitorii acestui oraș și aproape la fel de greu ca cele exercitate de „țărănistul” Gheorghe Ciuhandu. Și să nu credeți că fondurile europene vor salva lucrurile. Pentru că ele ajung în România tot prin filtrul autorităților administrației publice centrale.

 

 

 

Alte subiecte :

Citește și :