De ce nu e de acceptat ca România să-și vândă, fie și în pachete minoritare, companiile esențiale pentru dezvoltarea țării

Să ne înțelegem de la bun început: timp de 36 de ani, ni s-a băgat pe gât o dogmă corporatistă, repetată obsesiv de tot felul de „experți” pe la televiziuni și prin ministere. Dogma sună cam așa: statul este cel mai prost administrator, deci tot ce e de stat trebuie privatizat, externalizat, vândut. De preferat, pe nimic, ca să fim „salvați”, așa cum ne îndrumă vicepremiera preferată a lui Ilie Bolojan, Oana Gheorghiu.

Un slogan care a funcționat perfect în anii ’90 și 2000, când am vândut pe doi lei industrii întregi. Dar astăzi, realitatea cifrelor ne dă o cu totul altă perspectivă, una care îi cam încurcă pe băieții care stau la coadă să ne preia resursele.

Exemplul Hidroelectrica, profit făcut de stat

Pentru a demonta această minciună, e suficient să ne uităm la Hidroelectrica. În 2012, compania era în genunchi, secătuită de celebrele contracte cu „băieții deștepți”. Dacă am fi ascultat dogma experților de serviciu, am fi vândut-o atunci, pe bucăți, la preț de fier vechi. Dar ce s-a întâmplat de fapt? Între 2013 și 2016, statul a băgat compania în insolvență, a tăiat cablurile toxice prin care se scurgeau banii și a forțat vânzarea energiei la prețul corect al pieței.

Rezultatul? Un triumf al capitalului de stat. Hidroelectrica a devenit o mașinărie de făcut bani. Între 2017 și 2020, având statul ca acționar majoritar, a livrat profituri nete anuale de miliarde de lei, ținând efectiv în spate bugetul României prin dividendele uriașe.

Mai mult, în plină criză energetică (2021-2022), nu o multinațională ne-a salvat, ci tot Hidroelectrica. A intrat curajos pe piața de retail, a oferit un preț corect și a scos peste o jumătate de milion de familii de români din ghearele speculanților. S-a modernizat, a cumpărat parcul eolian Crucea și a demonstrat că statul poate face și management vizionar.

Companii strategice, scoase la tarabă

Punctul culminant? Anul 2023. Listarea la Bursă, un IPO-ul istoric. Piața globală a evaluat această companie de stat la peste 10 miliarde de euro. Statul român nu și-a vândut acțiunile, a rămas stăpân pe pachetul majoritar, dar a demonstrat lumii întregi că poate deține perla coroanei pe piața de capital.

Dacă la Hidroelectrica s-a putut, uităm-ne și în jur. Romgaz ne asigură independența energetică într-o Europă care tremură la fiecare criză. Oil Terminal este poarta noastră strategică de la Marea Neagră, într-o perioadă în care războiul bate la granițe, să dai cheile de la singurul tău terminal petrolier maritim înseamnă să te predai cu mâinile ridicate.

Avem Salrom, o vacă bună de muls de grafen extrem de profitabilă, sau CEC Bank, care a demonstrat că o bancă de stat poate finanța economia românească atunci când băncile străine strâng șurubul și scot profiturile din țară.

Aceste companii produc pentru stat. Fac profit. Țin România în picioare. Și atunci, te întrebi, cu mintea omului normal: care este logica să le privatizezi? De ce să vinzi dintr-o afacere care îți aduce bani an de an? Răspunsul e simplu! O bucată din profitul ăla e dorită de alții.

Modelul german

Dacă tot ne dau Germania ca model suprem, haideți să ne uităm la ce a făcut statul german doar în ultimii ani.

În 2022, când a lovit criza gazelor, guvernul de la Berlin nu a stat pe gânduri și a naționalizat Uniper, cel mai mare importator de gaze al țării, cumpărând 99% din acțiuni și injectând imediat capital de peste 15 miliarde de euro pentru a salva compania de faliment.

Tot în 2022, statul german a preluat 100% din acțiunile SEFE, fosta subsidiară a Gazprom Germania, pompând alte 7,7 miliarde de euro și a pus sub controlul direct al statului rafinăriile deținute de gigantul rus Rosneft, inclusiv marea rafinărie de la Schwedt. Mai mult, Berlinul a purtat negocieri intense pentru a răscumpăra rețeaua națională de înaltă tensiune de la operatorul olandez TenneT,  o tranzacție evaluată la peste 20 de miliarde de euro, tocmai pentru a-și securiza infrastructura critică.

Modelul Franței

Franța, un alt far călăuzitor al pieței libere europene, a făcut exact același lucru: a scos din buzunar aproape 10 miliarde de euro pentru a naționaliza complet gigantul Électricité de France (EDF). Au preluat 100% din companie, doar ca să aibă control absolut pe energia nucleară și pe securitatea națională.

Așadar, capitalismul la ei acasă înseamnă că statul cumpără și naționalizează companii energetice pentru a garanta siguranța cetățenilor și a industriei. La noi, în schimb, ni se cere să vindem hălci din companiile pe profit.

CNCIR, companie profitabilă, vizată

Avem în România o companie de stat care asigură, în liniște, un lucru fundamental: securitatea națională pe segmentul de instalații sub presiune și de ridicat. Vorbim despre CNCIR. O companie care, fără să facă zgomot, produce 26 de milioane de euro anual, cu un profit net curat de 2 milioane de euro. Dar banii, în cazul acesta, sunt doar un detaliu. Adevărata miză este siguranța.

Ei sunt cei care se asigură că nu ne sar în aer cazanele prin spitale, că nu cad macaralele peste noi și că instalațiile industriale nu devin bombe cu ceas.

Și ce să vezi? Fix pe acest segment a apărut o concurență acerbă, susținută politic. Prin ceață se vede TUV Germania, de exemplu. Iar aici intră în scenă politicienii noștri de serviciu. Unii ca Oana Gheorghiu ne dau TUV-ul ca model suprem de urmat, ignorând voit realitatea din teren.

Un model de vânzare accelerată

Ce nu vă spun acești agenți de vânzări mascați în politicieni este că nemții pompează bani grei la noi nu dintr-o dorință nobilă de a ne europeniza, ci pur și simplu ca să scoată compania statului român de pe piață. Obiectivul e clar: eliminarea concurenței de stat, preluarea monopolului pe banii din piață și, mai grav, coborârea standardelor.

Acesta este modelul. Se aplică la nivel macro, la energie, petrol și bănci, și la nivel micro, la siguranța infrastructurii. Să distrugi o companie de stat profitabilă, care îți asigură securitatea națională, doar ca să faci loc unei entități străine, nu mai este o eroare de management. Este trădare economică.

Slugă la casă mare

A venit timpul să terminăm cu complexul de inferioritate. Complexul Înaltei Porți. Dacă statul a știut să facă din Hidroelectrica cel mai de succes business din regiune, atunci trebuie să știe să își apere și restul activelor. Ceea ce funcționează, ceea ce produce profit pentru statul român și ne garantează securitatea, fie ea energetică, financiară sau fizică, nu se vinde și nu se sabotează.

Haideți să nu mai fim slugă la casă mare!

E timpul să fim și noi băieți deștepți în țara noastră. Măcar în ceasul al doisprezecelea.

Sursa: https://evz.ro/

Alte subiecte :

După succesul edițiilor anterioare, „Povești din Vecini” revine în alte cartiere ale Timișoarei

Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, continuă să investească în proiecte care aduc cultura mai aproape de oameni și susțin...

ADID Timiș: Provocări și viziune

Managementul deșeurilor nu este cel mai „cool” subiect de discuție la o cafea în Piața Unirii. Sau, cel puțin, nu era până când ADID...

Citește și :