Concursul Știu și Aplic; ITM TIMIȘ premiază excelența

ITM TIMIȘ a celebrat luni, 20.04.2026, la sediul instituției din localitatea Giroc, succesul elevilor timișeni care au obținut rezultate remarcabile în cadrul campaniei județene a concursului „Securitatea și sănătatea în muncă se învață în școală și se aplică toată viața” pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee şi şcoli profesionale”, etapa județeană a concursului "Știu și Aplic".
Concursul „ȘTIU Și APLIC” este un proiect educațional, național, axat pe domeniul securității și sănătății în muncă, organizat de Inspecția Muncii prin inspectoratele teritoriale de muncă din județe, în colaborare cu inspectoratele școlare județene.

Scopul acestei campanii este cultivarea unei mentalități proactive față de prevenirea riscurilor profesionale încă de pe băncile școlii, pregătind viitorii profesioniști pentru o integrare sigură și sănătoasă pe piața muncii.

Evenimentul a reunit peste 30 de elevi talentați din licee și școli profesionale din județul Timiș, care au fost premiați de către doamna inspector șef, Ileana Mogoșanu, pentru efortul depus și pentru rezultatele obținute.

La etapa națională a concursului ”ȘTIU ȘI APLIC”, care va avea loc la Iași, în perioada 22.05.2026 – 24.05.2026, județul Timiș va fi reprezentat de următorii elevi/echipe:
 Popescu Florin Ovidiu și Chira Damian George – Liceul Tehnologic Transporturi Auto Timișoara
 Bogzaru Eduard Andrei și Craioveanu David Andrei – Liceul Tehnologic „Ion I. C. Brătianu” Timișoara
 Petrescu Mina Andreea și Trușculescu Iovana Alexandra Elena – Liceul Tehnologic „Ion I. C. Brătianu” Timișoara

ITM Timiș le urează mult succes reprezentanților județului Timiș la etapa națională și sunt convinși că vor demonstra încă o dată pregătirea și dedicarea lor.

Alte subiecte :

Citește și :