Certitudini în programul Challenge Cup, start acasă pentru Saracens

47
LONDON, ENGLAND - DECEMBER 17: Tim Swiel of Quins runs in to score a try during the European Rugby Challenge Cup match between Harlequins and Timisoara Saracens at Twickenham Stoop on December 17, 2016 in London, United Kingdom. (Photo by Julian Finney/Getty Images)

Saracens începe tare campania din Challenge Cup 2018-2019, acasă cu Dragons în 13 octombrie. Campionii din Ronaț au scăpat de emoțiile unui teren înghețat și vor juca ultimele partide în deplasare.

EPCR, forul ce guvernează competițiile intercluburi, a stabilit programul competițional. Nicio emoție pentru campioana României, SCM Timișoara Saracens, repartizată oricum într-o grupă imposibilă în care ordinea partidelor parcă nici nu mai contează.

Pentru a doua oară în Challenge Cup, Timișoara Saracens și-a aflat programul meciurilor din grupa I. Campioana României va începe acasă aventura, în cel mai accesibil joc conform calculelor hârtiei, cu un joc contra galezilor de la Dragons Newport în 13 octombrie. Ultima partidă reprezintă totodată și unul dintre cele mai grele, în deplasare cu Northampton Saints, în 18 ianuarie 2019.

Doar primele două clasate merg mai departe în faza eliminatorie, însă obiectivul realist al bănățenilor este obținerea unei victorii. Reamintim că la precedenta prezență în Challenge Cup nu a fost obținut nici un punct în meciurile cu Harlequins, Stade Francais și Edinburgh.

În acest an Saracens a primit ajutorul federației române și poate selecta câțiva jucători pe posturile deficitare doar pentru meciurile din Europa. Rămâne de văzut dacă oficialii clubului vor apela la acest ajutor.

Programul meciurilor grupa 1

13.10.2018

Timișoara Saracens – Dragons (Stadion Dan Păltinișanu – ora 14.30)

Northampton Saints – ASM Clermont Auvergne

19.10.2018

Dragons – Northampton Saints

20.10.2018

ASM Clermont Auvergne – Timișoara Saracens (Stade Marcel-Michelin – ora 16)

08.12.2018

Timișoara Saracens – ASM Clermont Auvergne (Stadion Dan Păltinișanu – ora 14.30)

Northampton Saints – Dragons

15.12.2018

Timișoara Saracens – Northampton Saints (Stadion Dan Păltinișanu – ora 14.30)

ASM Clermont Auvergne – Dragons

11.01.2019

Dragons – Timișoara Saracens (Rodney Parade – ora 19.30)

ASM Clermont Auvergne – Northampton Saints

18.01.2019

Northampton Saints – Timișoara Saracens (Franklin’s Gardens – ora 19.45)

Dragons – ASM Clermont Auvergne

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.