Cele mai multe firme înscrise în programul Start Up Nation sunt din Timiș

147

Ieri s-au încheiat înscrierile la România Start Up Nation, programul guvernamental prin care firmele noi primesc finanțări nerambursabile de până la 200.000 de lei.

La nivel național s-au înscris 33.514 firme, în creștere cu peste 50% față de ediția precedentă.

Cele mai multe firme s-au înscris în județul Timiș – 2014 aplicanți, acesta fiind singurul județ cu peste 2000 de firme înscrise în competiție. Față de anul trecut, când au fost înscrise 831 creșterea în Timiș depășește 100%, creșteri de peste 100% înregistrând toate județele din zona de vest: Caraș-Severin – 441 (față de 158), Hunedoara – 803 (față de 334) și Arad – 831 (față de 328).

La nivel național, cele mai multe proiecte au fost depuse în Timiș – 2014, Bihor – 1753, Prahova – 1673, Dolj – 1605, Iași – 1562 și Constanța – 1454.

Succesul programului în zona de vest se datorează atât modificărilor efectuate față de ediția precedentă (modificări care vin în sprijinul antreprenorilor) cât și intenselor activități de promovare susținute de reprezentanții Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului Timișoara.

Următoarele etape ale programului prevăd evaluarea proiectelor dupuse – termen 31.05.2019 și semnarea contractelor de finanțare – termen – 28.06.2019. Firmele ale căror planuri de afaceri vor fi selectate pentru finanțare urmează să fie invitate pentru semnarea contractelor, AIMMAIPE Timișoara intenționând să organizeze și un workshop dedicat implementării acestor planuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.