Ce a păţit un poliţist care lua între 100 şi 500 de euro ca să „rezolve” cu înmatricularea

91

Un poliţist din Dâmboviţa suspectat că lua mită între 100 şi 500 de euro pentru a înmatricula o maşină în câteva zile, faţă de câteva luni, a fost trimis în judecată.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa au trimis în judecată un poliţist de la Serviciul Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Dâmboviţa, acuzat de luare de mită. Alături de acesta, au mai fost trimise în judecată alte trei persoane, dintre care una este acuzată de instigare la dare de mită, trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit unor surse din anchetă, poliţistul ar fi primit între 100 şi 500 de euro ca să înmatriculeze maşinile în câteva zile, în loc de 1-2 luni, au declarat, pentru Mediafax, surse din anchetă.

„Ceilalţi trei inculpaţi au realizat activităţi de intermediere a înmatriculării unor vehicule, facilitând depunerea dosarelor fără existenţa unor programări prealabile în schimbul unor sume de bani. În privinţa unuia dintre cei trei inculpaţi, probele administrate în cauză au evidenţiat şi activitatea acestuia de a intermedia, în schimbul primirii unor sume de bani, eliberarea mai rapidă a unor paşapoarte, pentru diferiţi beneficiari”, se mai arată într-un comunicat al Serviciului Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa.

sursa – gandul.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.