32.9 C
Timisoara
duminică 9 august 2020

Viața după PSD

Ştim că presa s-a prăbuşit în ultimii 10 ani cu largul concurs al patronilor ziarişti amatori. Şi al patronilor de presă improvizaţi după lovitura de stat din 1989–1990. Politicienii „democraţi”, fabricaţi în pripă de...

Alegeri în America : între naţiune şi imperiu

Americanii, spre deosebire de unele naţiuni europene şi ele foste imperii, au prostul obicei să-şi asasineze preşedinţii sau să încerce destituirea lor (impeachment) în timpul mandatului. Au fost asasinaţi : Abraham Lincoln (în 1865),...

Oana

Am întâlnit-o prima oară în casă la Dana Dumitriu și Nicolae Manolescu. Ne strângeam, câteodată, „în formație completă” —  Dana și Nicky, Oana și Rodica (Iulian), Cora și eu. Umorul Oanei era ca un duș...

Interconectarea celor Trei Mări

Anul trecut, presa românească s-a umplut de analizele pro și contra summit-ului Inițiativei celor Trei Mări, summit care a fost găzduit de București în luna septembrie. Fără a intra măcar în detaliile economice ale...

Arădenii au gară, timişorenii – gargară

Dacă s-ar face un top al celor mai urâte şi deplorabile gări din România, probabil că cea din Timişoara ar fi în vârful acestuia. De ani mulţi, cei care au călătorit cu trenul şi au...

Vremuri fotbalistice

Nu mai ştiu cine va fi campioană. Acest foileton este scris în seara în care Argentina vrea să se califice, să-şi părăsească grupa, să deguste ferice statuia de ciocolată a lui Lionel Messi. Sau...

Un premiu și câteva cuvinte

Mulțumesc PEN Clubului român pentru a se fi oprit la numele meu în alegerea primului laureat al Premiului „Doina Cornea”. Felicit PEN Clubul român pentru a fi avut inițiativa înființării premiului, neașteptând, până în secolul...

Statul învins de primii fulgi de zăpadă !

A început  de nici două zile să ningă, spre bucuria copiilor care abia așteptau sa-i tragă cu saniuțele  mamele și tații lor și a tinerilor îndrăgostiți, care își împart cu emoție primii bulgări, încă...

Viaţa şi lucrările venețianului devenit sfânt de Cenad

Una din cele mai importante figuri ale teologiei și filozofiei de la începutul celui de-al doilea mileniu a fost fără îndoială cel devenit ulterior sfânt al Banatului. A dus departe faima cetății de la...

Imperiul şi democraţia

Poate fi comparat episodul surprinzător prin care trece SUA, cu manifestaţiile simultane din uneori 150 de oraşe (la început de iunie 2020), declanşate de moartea probabil accidentală a omului de culoare George Floyd sub...

Ultimele știri

Vremea

Timisoara,RO
câțiva nori
31.1 ° C
31.1 °
31 °
45%
1.5kmh
20%
lun
28 °
mar
29 °
mie
28 °
joi
28 °
vin
29 °

Curs Valutar