Cât efort depune un mitocan pentru a distruge un scaun de metal masiv?

490

Ce mai distruge mitocanul timișorean? Cei lipsiți de minimă educație și de bun simț, fie ei băștinași, fie veniți de aiurea, vor să-și arate mușchii și lipsa circumvoluțiunilor de pe urma de creier, prin distrugeri. Nu scapă nimic. Florile, abia plantate una câte una, sau furate cu sacul, fac deliciul golanilor. Jardinierele de pe podul Michelangelo au devenit celebre în întrega lume. Nu că ar avea ceva special. Sunt simple, din plastic banal. Nici florile nu sunt exotice, ci de aici de pe la noi și totuși vin vandalii din toate colțurile continentului doar pentru a le arunca în canalul Bega. Cei foartre puțini ce sunt prinși dau vina pe alcoolul ce i-a îndemnat la tâmpenii. Oare de ce nu dau vina pe alcool și la ei acasă nemții, belgienii ori italienii ce acolo la ei sunt mielușei.

Se spune că doar ce este lucrat din metal masiv și greu nu poate fi distrus. Absolut fals! Mitocanul are puteri nebănuite și parcă prinde aripi ca în reclame.

Pe strada E. Ungureanu duminică de dimineață zace un biet scaun stradal extrem de greu și din materiale solide. Nici o șansă să scape. Dobitocul ce a avut treabă cu mobilierul din piața Libertății a muncit până l-a cărat la loc ascuns. Iar acolo, mai departe de privirile trecătorilor, a reușit să îndoaie picioarele masive din fontă turnată și să rupă scândura groasă din esență tare de fag. În mod normal dacă un elefant de circ s-ar fi urcat pe acel scaun nu ar fi putut să-l vatăme. Dar animalul biped a reușit. Probabil a muncit mult. Dar pentru el a meritat. A devenit vedetă între cei de teapa lui. A muncit o oră să distrugă un scaun dar este răsplătit de o glorie de cîteva minute.

Sigur că la fenomenul distrugerilor pe bandă rulantă contribuie și nepăsarea poliției locale ce are plan de scărpinat sub bască. Poate șefii cei mari și plini de lefuri deloc mici ai acestei poliții ar face bine să mai iasă pe teren. Să mai vadă cum arată orașul la care ei se spune că veghează.

LĂSAȚI UN MESAJ