Când vom avea o autostradă adevărată în vest? Graficele celor trei loturi din Lugoj-Deva

752

Șoferii români așteaptă de ani buni o autostradă adevărată care să traverseze țara. Poate cele mai așteptate loturi sunt cele ale tronsonului Lugoj – Deva, care duc în vestul țării, în Timiș, Arad și apoi în Ungaria.

Construim România a făcut o vizită pe lotul 3 și concluzia este că deschiderea se va face în 2019.

”În timp ce lotul 4 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva se confruntă cu noi alunecări de teren, pe lotul 3, constructorul a continuat cu lucrările în zonele cu probleme, astfel că putem spera că lucrările ar putea fi finalizate în primăvara anului 2019, chiar înaintea lotului 4. Deși progresul nu este cel așteptat, lucrările în zona nodului Holdea au progresat, astfel că până la sfârșitul anului, înainte de începerea ploilor și a ninsorilor, au șanse să termine ridicarea și consolidarea terasamentului autostrăzii.

În imagini observăm cum în zonele cu alunecări au făcut umpluturi și au început turnarea balastului stabilizat. În zona nodului rutier de la Ilia, constructorul a continuat cu ridicarea terasamentului și s-au apropiat de pasajul peste calea ferată. Și aici, sunt șanse ca anul acesta să termine cu ridicarea terasamentului. În ceea ce privește breteaua de descărcare a traficului de la nodul Holdea, COMSA a fost singurul ofertant în cadrul licitației reluate și a fost desemnat câștigătorul licitației pe 31 octombrie, urmând ca în scurt timp contractul să fie semnat”, notează membrii asociației.

Constructorul de pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj Deva a cerut prelungire pentru lucrările la nodul de la Șoimuş pana în 29 noiembrie. Potrivit presei din Hunedoara, prefectul județului a spus ca e vorba doar de o măsură preventiva în caz ca vremea se strica.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.