Bărbat ucis pe o șosea din Banat

2278

Tragedia s-a petrecut aseara, în jurul orei 22.30, când o tânără de 29 de ani, din Mehadia, a condus un autoturism pe DN 6 din direcţia Orşova spre Caransebeş. În afara localității Mehadia, în condițiile unui carosabil umed, aceasta a lovit un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Mehadia, care se deplasa pe partea carosabilă. Bărbatul accidentat a fost transportat de urgenţă la spitalul din Drobeta Trurnu Severin, Mehedinți, unde, din păcate, a decedat.

„Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii împrejurărilor exacte a producerii accidentului“, a informat Cecilia Dăneţ, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

Poliţiştii reamintesc pietonilor să nu traverseze drumurile publice decât prin locurile marcate sau semnalizate cu indicatoare, respectiv trecere de pietoni sau semafor. Traversarea se face perpendicular pe axul drumului, după o asigurare temeinică în ambele părţi. În lipsa indicatoarelor rutiere, trecere de pietoni sau semafor, chiar dacă în anumite locuri traversarea este permisă, pietonii nu au prioritate! Strada nu se trece în fugă iar după coborârea din mijloacele de transport în comun, traversarea este recomandată numai după plecarea acestora din staţie şi nu se face prin faţa sau spatele unor vehicule parcate pe stradă. Circulaţia pietonală se face doar pe trotuare sau, în lipsa acestora, pe poteci laterale sau cât mai aproape de marginea stângă a drumului. Șoferii sunt sfătuiţi să acorde atenţie sporită şi să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni.

LĂSAȚI UN MESAJ