Aproape un sfert din veniturile românilor se duc pe facturile de întreţinere

94

Potrivit ultimelor statistici publicate de Eurostat, gospodăriile din România au alocat, în 2015, circa 22% din cheltuielile totale de consum pentru „locuinţă, aprovizionare cu apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili”, comparativ cu 21% în 2005.

La nivelul Uniunii Europene, familiile au alocat un sfert din bani pentru aceste cheltuieli, suma totală de circa 2.000 de miliarde de euro (în preţuri curente) reprezentând cea mai mare categorie de cheltuieli a gospodăriilor din statele membre.

Cea mai mare pondere a cheltuielilor pentru locuinţă în cheltuielile totale o au locuitorii din ţările nordice, Danemarca (29,4%) şi Finlanda (28,2%), iar cele mai mici cei din Malta (10,1%), Lituania (15,8%) şi Cipru (16,6%). Media europeană este de 24,4%.

În perioada 2005-2015, ponderea cheltuielilor la factura de apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili în totalul cheltuielilor gospodăriilor a crescut în majoritatea ţărilor din UE. Cea mai mare creştere s-a înregistrat în Spania (5,6 puncte procentuale), Irlanda (5 puncte procentuale) şi Portugalia (4,5 puncte procentuale). În România, această creştere a fost mai mică de un punct procentual, în vreme ce media europeană a creşterii a atins 1,9 puncte procentuale.

În ceea ce priveşte cheltuielile gospodăriilor din UE, pe lângă cheltuielile pentru locuinţă, o pondere însemnată o au şi sumele cheltuite pentru transport (13% din cheltuielile totale de consum), precum şi cele pentru alimente şi băuturi non-alcoolice (12,3%).

LĂSAȚI UN MESAJ