24.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Avocatul Poporului, în vizită inopinată la un Centru de Plasament din Banat! Ce a constatat…

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și a efectuat, prin Departamentul pentru Prevenirea Torturii, o vizită inopinată la Centrul de Plasament Lugoj, informează Radio Reșița.

Totul s-a întâmplat ca urmare a apariției în presă a unor informații conform cărora la Centrul de Plasament de pe strada Bocșei din Lugoj, mai mulți minori instituționalizați susțin că sunt agresați fizic de unii educatori. Elevii din centru acuză faptul că au fost situații în care educatorii asistau indiferenți la bătăile și scandalurile iscate între colegi, fără să intervină. Alții s-au plâns de faptul că personalul fură din centru, unora dintre ei angajații reținându-le de luni de zile alocațiile, pentru a avea bani să repare stricăciunile.

Singura concluzie care se poate trage pe moment este că sesizarea din oficiu și anchetele vizează, între altele, posibila încălcare a art. 22 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor. Rezultatele vizitei vor fi făcute publice însă abia după finalizarea investigațiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :