12.2 C
Timișoara
luni 6 mai 2024

90 de șantiere verificate de polițiștii locali anul acesta, sancțiuni de 32.500 lei aplicate

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au în atenție, și în acest an, locațiile în care sunt organizate șantiere, acestea fiind monitorizate pentru prevenirea încălcării normelor privind producerea de praf și gestionarea deșeurilor.

Astfel, de la începutul acestui an și până în prezent au fost verificate un număr de 90 de șantiere, fiind întocmite 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 32.500 lei, conform HCL 320/2022 și HCL 333/2022.

Sancțiunile au fost aplicate pentru murdărirea carosabilului, neamenajarea drumurilor și gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor.

Poliția Locală reamintește atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice să se informeze și să ia toate măsurile legale privind gestionarea deșeurilor din construcții, dar și privind regulile pentru amenajarea organizărilor de șantier, pentru a evita astfel aplicarea de sancțiuni contravenționale drastice, deoarece polițiștii locali au în permanență în atenție astfel de probleme, fiind efectuate verificări pe această linie.

Sursa: https://politialoctm.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

De Paște, un tânăr a fost găsit mort în propriul apartament

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-o locuință din cartierul Fabric. Apropiații săi au alertat autoritățile, după ce bărbatul...

Cele mai potrivite vinuri pentru masa de Paște

Valentin Ceafalău, expert în vinuri și membru al echipei de degustători, care a câștigat Campionatul Mondial de Degustare în Orb din Franța 2023, recomandă...

Citește și :