Săptămâna trecută, printr-o petiție, s-a cerut desfacerea contractului de muncă a unui tânăr de 22 ani, proaspăt angajat în Anglia. Apoi, prin alta, izgonirea lui de pe insulă.
Tânărul se numește Erling Haaland și este fotbalist profesionist, iar petenții se numesc, generic, fani.
„Erling Haaland este o problemă serioasă. (…) Acum este momentul să acționăm. A fost totul distractiv la început, însă devine o problemă de securitate națională, în contextul în care ne provoacă numeroase probleme mentale, chiar dacă nu știm încă acest lucru”, se arată în petiția adresată guvernului britanic, cerere care a strâns, în scurt timp, 2 milioane de semnături.
S-a pus, așadar, problema dezbaterii în parlament a solicitării, fiindcă, în conformitate cu legile Albionului, o petiție care strânge 100.000 de semnături trebuie dezbătută într-una din ședințele camerei.
Omul înscrisese de 19 ori în 12 partide pentru Manchester City în momentul inițiativei suporterilor, fiind la distanță de nouă goluri de a egala golgheterul din sezonul trecut. Și de atunci a mai dat.
Sigur, parlamentul nu va dezbate petiția de interzicere a „robotului”, „cyborg”-ului norvegian: „cererea a fost respinsă pentru a acorda prioritate propunerilor care denotă cu adevărat importanță și pot avea un anumit impact asupra vieții cetățenilor britanici”.
Totuși, rămâne, cu tot umorul (englez) de rigoare, întrebarea: cum s-a ajuns aici? Cum adică, nu mai avem nevoie de profesioniști valoroși, de excelențe în domeniilor lor? Mai ales că băiatul din nordul Europei o fi el wiking, dar, până la proba contrarie, nu e berserker, adică un luptător cu puteri supranaturale date de droguri.
Există, dincolo de glumă, o parte dureroasă de adevăr în cererea fanilor britanici. Și de cumplită autoironie. Fiindcă terenul pentru Haaland fusese pregătit de un Ronaldo (mai timid, la Real, și mai timid, în senul bun, la naționala Portugaliei) și de un Messi (mai apăsat, la Barcelona, mai deloc la Albicelestes și cam tot pe-acolo la — vai! — PSG). Iar mai-nainte de UEFA, prin crearea Champions League, sponsorizată din fașă de… Play Station de la 1 la 5, adică până azi, marți. Ca să nu mai spun că gazonul terenului fusese însămânțat de Generația X, cea direct responsabilă de Generația Z, căreia îi aparține și Haaland. Fiindcă, dacă un X-ist bea 10 beri toată noaptea, cu gândul că o scoate el cumva la capăt a doua zi, un Z-ist se culcă după o Cola Zero, ca să fie bine. Și dacă e bine, culmea, e „robot”, ne dictează baby-boomer-ii din noi!
Sigur că ne dictează — ce să facă?! Vremea eroului — cu (foarte/cele mai) bune și cu (foarte/cele mai) rele — nu dispare cu una cu două. Prin microfisurile perfecțiunii trebuie să mai respire și viața. Să-și mai facă loc, măcar de dragul unui George Best sau unui Paul Gascoigne, un parfum de femeie, un fum de țigară, o picătură de whiskey. Că doar și cei de la National Geografic au început să mai lase la liber fumatul în documentarele lor, după ani întregi de abstinență sau pur și simplu de cenzură). De ce: pentru veridicitate.
Dar fotbalul nu se transmite încă pe Nat Geo. Și oricât am transcrie de pe retină, inclusiv noi, nebritanicii, amintiri cu Cruyff ori Maradona, sau noi, și mai nebritanicii, basme cu Dumitrache ori Dobrin, viitorul e al perfectului Haaland. Iar din acest viitor, de unde vine — chiar dacă suporterii britanici spun că „vine de nicăieri” — Haaland își va aduce și frații, și copii, și nepoții. Cât despre tatăl lui Erling, numai de bine. Că de-asta există pe lume Manchester City. Și PSG.
Ce bine că-l iubim pe David Popovici!
