10.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Evenimente cu public numeros în acest sfârșit de săptămână VIDEO

Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș asigură măsurile de ordine și siguranță publică pentru 25 de adunări publice: 16 în acest sfârșit de săptămână, iar 9 în data de 29.06 (rugi bănățene cu ocazia sărbătorii Sfinții Ap. Petru și Pavel).

În acest context, am dispus suplimentarea efectivelor în toate locurile în care vor avea loc manifestări religioase și cultural-artistice și ne vom concentra eforturile pentru a oferi cetățenilor timișeni siguranță.

Prin măsurile pe care le-am luat și pe care le vom lua, suntem pregătiți să intervenim în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor timișeni indiferent că se află într-o situație de risc sau într-o situație de urgență.

De asemenea, vom avea o prezență activă la evenimentul DubCamp România 2022 eveniment care se organizează în localitatea Sânmihaiu Român, în incinta locației „La plaja nouă”. Acest eveniment este coordonat, din punct de vedere al asigurării ordinii și liniștii publice, de Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, în sprijin cu efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara și în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș – Poliția municipiului Timișoara, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timiș – Servicul Antidrog și Agenția Națională Antidrog.

Facem apel la toți cei care vor participa la toate aceste evenimente:

– să evite implicarea în activități  sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor;

-să respecte recomandările forțelor de ordine;

-dacă sunt însoțiți de copii să îi supravegheze cu atenție;

– iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul jandarmilor aflați în apropiere.

Ca de fiecare dată, vă mulțumim pentru  încrederea pe care ne-o acordați și suntem convinși că prin cooperare și dialog totul va funcționa așa cum trebuie.

Sfârșit de săptămână liniștit tuturor, fără evenimente neplăcute!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Otelec își face loc pe harta gastronomiei tradiționale | FOTO-VIDEO

Cu un deceniu în urmă într-o margine de județ, la Otelec, s-a materializat o mai veche idee a unor inimoși localnici de a face...

Workshop „Connecting with our Business Community. Trends in HR” la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara își asumă rolul transformator în societate, dezvoltând în continuitate ideea de adaptare continuă a curriculelor, pentru ca studenții UVT...

Citește și :