18.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Accident provocat de un șofer în vârstă de 67 de ani. Doi copii și mama lor, răniți grav

Doi copii şi părinţii lor au fost răniţi, duminică dimineaţa, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în afara drumului, în comuna Gura Ialomiţei, judeţul Ialomiţa.

Accidentul s-a produs duminică dimineaţa, în jurul orei 03.40, pe raza comunei Gura Ialomiţei.

Potrivit ISU Ialomiţa, maşina în care se aflau doi adulţi şi doi copii s-a răsturnat în afara drumului.

Victimele au fost monitorizate de echipajele SMURD şi SAJ la locul accidentului. Mama şi cei doi copii au fost preluaţi conştienţi şi cooperanţi. Cei trei au fost transportaţi la Spitalul Orăşenesc Ţăndarei pentru investigaţii amănunţite şi îngrijiri de specialitate.

Şoferul, în vârstă de 67 de ani, a fost asistat medical la faţa locului şi a refuzat să meargă la spital.

„Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit că un şofer, în vârstă de 67 de ani, din judeţul Constanţa, ar fi părăsit partea carosabilă într-curbă, răsturnându-se în şanţul de pe marginea drumului. În urma evenimentului rutier au rezultat 3 victime, doi minori de 7 şi 12 ani, şi o femeie de 38 de ani, pasageri ai autovehiculului”, spun poliţiştii.

În acest caz se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :