25.1 C
Timișoara
marți 7 mai 2024

Demisii în lanț la spitalul din Bacău, după ce medicul care l-a tratat pe studentul întors din China a fost amendat

Toți cei șapte medici de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Bacău și-au scris demisiile, miercuri, după ce doctorul care s-a ocupat de cazul studentului de 24 de ani, întors din China, suspectat că este infectat cu coronavirus, a fost amendat de Direcția de Sănătate Publică pe motiv că informația a ajuns mai întâi la presă și apoi la autorități.

Medicul a fost amendat de Direcția de Sănătate Publică Bacău cu 20.000 de lei.

Directorul medical al Spitalului Județean Bacău, Ioana Dinu, a precizat că în acest moment, activitatea Unității de Primiri Urgențe se desfășoară normal, mai ales că demisiile încă nu au fost semnate, iar medicii sunt la serviciu. Aceasta a adăugat că doctorul ar fi trebuit felicitat, nu amendat.

Conducerea Spitalului Județean Bacău a decis să conteste amenda dată de Direcția de Sănătate Publică.

Managerul spitalului a precizat că se poartă discuții cu medicii pentru a nu se ajunge la un blocaj, în cazul în care aceștia își mențin dorința de a demisiona.

Amenda în valoare de 20.000 de lei a fost dată medicului care a tratat tânărul de 24 de ani, student în China, care a revenit acum câteva zile în țară și avea simptome de gripă.

Managerul mai spune că aceste cazuri trebuie raportate „de îndată de la depistare”: „Cazul a fost evaluat de medicul de urgență, împreună cu ceilalți medici de specialitate, după care a fost întocmită o adresă către DSP și transmisă către toate căile, de la fax, e-mail, până la WhatsApp. Presa a aflat mai repede, presa are libertatea ei, noi nu intervenim, din punctul nostru de vedere, ne-a interesat parcursul și evoluția cazului medical.”

Studentul din Bacău s-a întors acum câteva zile din China și a prezentat simptome de gripă, motiv pentru care au existat suspiciuni de coronavirus. El a fost transferat la Institutul Matei Balș din București. Specialiștii au anunțat că nu este infectat cu coronavirus ci are gripă. Tânărul a fost externat și continuă tratamentul în ambulatoriu.

Sursa: hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :