9.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Trei persoane, la spital, după ce șoferul a intrat cu mașina într-un copac

Trei persoane au ajuns, vineri, la spital, dintre care două în stare gravă, iar circulaţia rutieră pe DN 15 în Defileul Topliţa-Deda a fost restricţionată, în urma unui accident rutier care s-a petrecut, cel mai probabil, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum.

„Astăzi, în jurul orei 08.15 , poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN15 E578, în afara localităţii Răstoliţa. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare că o femeie, de 42 de ani, din localitatea Reghin, în timp ce conducea un autoturism, în direcţia Reghin- Topliţa, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă, iar ulterior a intrat într-un copac. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, precum şi a altor două pasagere, de 16, respectiv 12 ani, aflate în autoturismul condus de aceasta, toate urmând a fi transportate la UPU Târgu Mureş în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, potrivit IPJ Mureş.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a anunţat că accidentul rutier s-a produs la intrarea în localitatea Răstoliţa dinspre Deda, iar la faţa locului intervin pompierii de la punctul de lucru Deda, un echipaj al SAJ Reghin şi elicopterul SMURD.

Sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :