11.2 C
Timișoara
joi 2 mai 2024

Nu mai e nevoie de soluție de avarie pentru deszăpezire. CJ TimișT a găsit o firmă

Nu mai este nevoie de o soluție de avarie pentru deszăpezirea drumurilor județene din Timiș. Consiliul Județean a reușit să găsească o firmă care să curețe cei 250 de kilometri de șosele pentru care nu exista contract.

Problema apărută chiar în prag de iarnă în zona Făget și-a găsit rezolvarea, un nou contract fiind semnat în 2 decembrie.

Vă reamintim, firma care avea în sarcină acea zonă are suspendată activitatea pe o perioadă trei luni, printr-o sentință judecătorească. Astfel, până pe 15 martie 2020, deszăpezirea drumurilor județene din jurul Făgetului va fi asigurată de societatea comercială AXO UTIL SRL.

„Am rezolvat rapid problema generată de suspendarea activității firmei cu care eram sub contract în zona Făgetului, cea mai mare dintre cele șase. Am fost contratimp. Vestea suspendării a venit în prag de iarnă, când firmele de deszăpezire, în mod normal, își fac stocurile și își pun la punct utilajele. Iată că i-am dat de capăt, am găsit o nouă firmă, care zilele acestea își face aprovizionările necesare”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Noul contract are o sumă maximă estimată de 3.5 milioane lei, bani ce vor putea fi decontați în funcție de nivelul precipitațiilor. Angajamentul în cauză fiind unul limitat, Consiliul Județean lucrează deja la licitația pentru un contract cadru pe mai mulți ani, care să intre în vigoare iarna viitoare.

Rețeaua de drumuri județene, administrată de către CJ Timiș, se ridică la aproape 1300 de km de șosele, activitatea de deszăpezire fiind împărțită după cum urmează: – zona I – Sânnicolau Mare – SC GROUP DCM SRL; – zona II – Pișchia – SC MNG TRANS SRL; – zona III – Gătaia – SC AXELA CONSTRUCŢII SRL; – zona IV – Buziaș – SC TREDECO HOLDING SRL; – zona V – Bethausen – SC COMPACT PRODUCT SRL LUGOJ; – zona VI – Făget – SC AXO UTIL SRL.

Numărul de telefon la care se pot obține informații despre starea drumurilor județene pe perioada iernii este 0731.540.965.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Spălări și lucrări la rețelele Aquatim

Miercuri, 8 mai, între orele 00-21 se va executa o conectare de conducte la intersecția Căii Bogdăneștilor cu strada Dunărea. Lucrările fac...

Ezoteric Fest Timișoara 2024

Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș readuc în atenția publicului evenimentul EZOTERIC Fest, ediția a...

Citește și :