10.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Doi hunedoreni, recidiviști, închiși pentru violarea unei fete în Anglia, tranferați într-un penitenciar din România. Aici, vor ispăși pedepse mai mici

Autorităţile judiciare din Marea Britanie cer transferul într-un penitenciar din România a doi bărbaţi din Hunedoara care au violat şi obligat la sex oral o adolescentă de 16 ani din Anglia. Curtea Coroanei Northampton i-a condamnat la 14 şi respectiv 16 ani de închisoare, însă acasă vor scăpa cu doar 12 ani de puşcărie.
Autorităţile judiciare române urmează să pronunţe o decizie definitivă cu privire la solicitarea omologilor britanici de transferare în vederea continuării executării pedepsei în România a celor doi violatori aflaţi acum încarceraţi într-un penitenciar din Regatul Unit.
Beniamin-Ovidiu Ban (acum în vârstă de 33 de ani), şi Cosmin Alexandru Vinţan (30 de ani) au fost judecaţi de Curtea Coroanei Northampton care, acum doi ani, a pronunţat în cazul lor pedepse ce cumulează 30 de ani de puşcărie. Doar unul dintre indivizi, Beniamin-Ovidiu, a fost de acord pentru transferarea sa într-un penitenciar din ţară. Celălalt, Cosmin Vinţan nu şi-a dat acordul, însă împotriva sa autorităţile emitente au emis ordinul de deportare.
Incidentul s-a petrecut în primăvara anului 2016, când cei doi au urmărit, ameninţat cu uciderea, supus la perversiuni sexuale şi violat o adolescentă minoră care abia se despărţise de amicii săi şi mergea la o întâlnire cu prietenul ei.
În vara acestui an, Curtea de Apel Alba Iulia a adaptat pedepsele celor doi la legislaţia românească, ceva mai blândă decât cea britanică, stabilind în cazul fiecăruia aplicarea pedepsei de 12 ani închisoare, din care se va scădea durata arestării preventive şi durata deja executată în Marea Britanie.
Ambii hunedoreni sunt recidiviști. Cosmin Alexandru Vinţan fusese condamnat de Judecătoriei Hunedoara la 8 ani închisoare, iar Beniamin-Ovidiu Ban Beniamin fusese condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată pe un termen de 4 ani.
Decizia instanţei române nu e însă definitivă.

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :