18 C
Timișoara
vineri 3 mai 2024

Aproape 200 de șoferi sancționați pentru staționare ilegală pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități

Polițiștii locali au plicat aproape 200 de sancțiuni șoferilor care și-au parcat ilegal mașinile pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități.

”De la începutul acestei luni au fost aplicate pe această linie un număr de 183 sancțiuni conform OUG 195/2002. În ultima perioadă s-a constatat că în special conducătorii auto cu mașini care au numere din alte județe nu respectă prevederile legale menționate. Spre exemplu, un conducător auto aflat la volanul unui autoturism Audi cu numere de Gorj a fost sancționat deoarece a fost surprins staționând pe un astfel de loc destinat persoanelor cu dizabilități amenajat pe str. G. Musicescu. Un altul, care deținea un autoturism Vorlkswagen cu numere de Vâlcea a fost sancționat deoarece a staționat pe un astfel de loc de pe str. Versului”, aflăm de la Poliția Locală.

Poliția Locală Timișoara reamintește că sancțiunile pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la oprirea și staționarea în locuri nepermise sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, existând și cazuri în care au fost ridicate autovehiculele depistate staționate neregulamentar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

De 1 Mai, un bărbat din Timiș s-a urcat la volan beat și fără permis

Un tânăr de 28 de ani a fost prins de polițiști conducând o mașină, beat fiind. S-a întâmplat mircuri, 1 Mai,  în localitatea Cenad,...

Banat Girls primește vizita echipei din Târgu Mureș

Banat Girls Comloșu Mare întâlnește în runda a IX-a a play-out-ului Superligii de fotbal feminin pe ACS Târgu Mureș, ultima clasată, dar o echipă...

Citește și :