23 C
Timișoara
marți 30 aprilie 2024

Crimă oribilă într-un sat din Sălaj. O femeie a fost lovită și înjunghiată de soțul ei

Crimă oribilă într-un sat din Sălaj. O femeie de 50 de ani, din Șoimuș, comuna Someș Odorhei, județul Sălaj, a murit azi-noapte, după o ceartă cu soțul. Pe fondul consumului de alcool s-a pornit un scandal, iar bărbatul i-a aplicat soției mai multe lovituri cu pumnul, iar la un moment dat a scos cuțitul și a înjunghiat-o.

“În noaptea de 13 spre 14 august, pe fondul unui conflict spontan, J.M., de 55 de ani, din județul Dolj, i-a aplicat lovituri cu pumnul victimei (soţiei) şi a înjunghiat-o cu un cuţit în zona toracică, provocându-i decesul”, ne-a declarat Crin Bologa, prim procuror adjunct al Prachetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Victima este originară din satul Șoimuș, însă și-a gasit dragostea în Craova și s-a căsătorit. Nu știa că soțul îi va fi și călău. În urmă cu câteva săptămâni cei doi s-au mutat în Șoimuș pentru a avea grijă de o femeie în vârstă.

”Cei doi s-au mutat în urmă cu ceva timp în sat pentru a avea grijă de o femeie. Femeia s-a căsătorit în Craiova cu acel bărbat. La noi nu au stat foarte mult timp”, ne-a precizat Grigore Berinde, primarul din Someș Odorhei.

În prezent se cercetează cazul, se culeg probe și se interoghează martori. Ucigașul se află în arest preventiv, iar cel mai probabil procurorii vor cere în cursul zilei de azi arestarea pentru 30 de zile.

Sursa: ziaruldesalaj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :