12.7 C
Timișoara
marți 21 mai 2024

Banat Girls pierde duelul de la Bistrița. Doar 8 jucătoare au făcut deplasarea

Banat Girls Comloșu Mare a pierdut meciul cu Gloria Bistrița din etapă a VIII-a a play-out-ului Superligii de fotbal feminin, însă partida s-a încheiat după…48 de minute.
Echipa a făcut deplasarea în ziua meciului, cu doar…8 jucătoare. Gloria și-a făcut jocul ei, iar fetele noastre au încercat să se apere cât mai exact. Așa cum era de așteptat, formația ardeleană a fost și cea care a înscris. Mai întâi a făcut-o Rania Kara Jouli la jumătatea primei reprize.

Chiar înaintea pauzei, Oana Negrea a pătruns cu mingea la picior, i-a trimis Alexandrei Hornea, această a făcut o piruetă pe lângă Andrada Ungur, după care a trimis în plasa. Gazdele puteau să mai înscrie, însă intervențiile bune ale portarului Laura Vogt au făcut că acesta să fie rezultatul primei părți. Laura Vogt a și purtat în premieră banderolă de căpitan.
Imediat după reluare, aceeași Rania Kara Jouli a făcut 3-0, cu o lovitură de cap din marginea careului de 6 metri. La numai 1 minut după această reușită, Andrada Ungur s-a accidentat, iar centralul întâlnirii a fost forțat să fluiere finalul întâlnirii.
Decizia de a face deplasarea doar cu 8 jucătoare a fost luată pentru că echipa să nu fie exclusă din campionat pentru neprezentare.
Unul dintre motivele pentru care alte jucătoare nu au făcut deplasarea a fost faptul că nu și-au primit salariile pe ultimele două luni, iar unele nu au putut pleca de la serviciu.
De asemenea, conducerea le-a cerut să facă deplasarea în ziua jocului, ignorând faptul că și fotbalistele au nevoie de odihnă, mai ales că în ultima perioada partidele au fost programate din 3 în 3 zile, iar unele dintre fete au suferit și accidentări.

„Deși trecem prin momente dificile, fetele au făcut eforturi extraordinare și am reușit să ne prezentăm la Bistrița unde printr-un joc colectiv extraordinar am ținut piept onorabil uneia dintre cele mai bune echipe din Liga 1.Prin ambiția și determinarea deosebită a celor 8 fete care au făcut această deplasare și care au câștigat și admirația adversarului prin profesionalismul și evoluția lor mai dăm un răgaz echipei pentru a se găși o soluție pentru viitorul brandului "Banat Girls".Încă o dată vreau să remarc jocul deosebit de bun făcut de cele 8 conduse din teren de Laura Vogt și vreau să mulțumesc tuturor jucatoarelor care în ciuda neajunsurilor, pe lângă muncă, își fac timp să se și pregătească și când se poate să vină și la meciuri și să dea 100% pe teren”, spune Dan Popescu, antrenorul Banat Girls Comlosu Mare.

Iată mai jos și lotul care a evoluat în partida de la Bistrița.
Banat Girls: Laura Vogt(c), Ana-Maria Popescu, Nicol Dincă-Vuia, Amanda Lihv, Andrada Ungur, Suzuho Yamasaki, Francesca Frericks, Rebecca Melack.
Următorul meci al formației noastre este programat în 2 mai, de la ora 16:00, împotriva lui ACS Târgu Mureș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Centrul Educativ Buziaș recrutează candidați pentru concursul de admitere la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna

Centrul Educativ Buziaș recrutează candidați în vederea participării la concursul de admitere pentru Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu...

Cum a ajuns Buziaș o stațiune balneară aproape ,,moartă”. Deși nu sunt semne, oficialii locali anunță ca situația stațiunii s-ar putea schimba în bine

O stațiune balneară extrem de populară pe vremuri a ajuns un loc de nerecunoscut, cu majoritatea obiectivelor lăsate în paragină. Cu toate acestea, acum...

Citește și :