Zilele trecute, eu, cetățeanul, am fost unul dintre miile de călători care a coborât dintr-un tren, undeva după ora 22, în Gara de Nord din Timișoara.

Traversez prin pasajul subteran care trece pe sub liniile ferate și văd scris mare, înainte de a urca scara, Welcome și Bienvenue…
Când ies la suprafață, niște lumini palide ca de felinare agățate pe pereții gării.
În rest, tăcere și beznă.
Și privesc până hăt, departe, dincolo de Bega, de-a lungul Bulevardului General Ion Dragalina.
Tot întuneric.
Spre dreapta, pe Bulevardul Republicii, până spre podul pietonal, la fel…
În stânga, se zărește ceva lumină abia pe la Pasajul Jiul. Până acolo, strada înoată în întuneric.

Măi să fie, zic!…
O fi dat Primăria faliment și eu nu știu, mă gândesc.
Mă duc în stația de troleibuz și fac niște fotografii. Ca amintire. Ca suvenir de Timișoara.
Înainte să apară firobuzul, o puștoaică englezoaică sau așa ceva își face curaj și mă întreabă unde este centrul orașului. Asta după ce m-a văzut că am făcut fotografiile…
Și eu i-am arătat lumina care se strecura de undeva din depărtare. La capătul tunelului.

A doua zi, am stat de vorbă cu mai mulți prieteni.
Măi, care treceți mai des prin zona Gării Mari, ia spuneți, așa este de obicei, întuneric, sau s-a întâmplat doar în seara în care am trecut eu pe acolo?…
Și amicii au confirmat ceea ce am bănuit.
În japoneză, bine ați venit cică se spune kangei, iar în chineză – huānyíng.
Deși e beznă de obicei. Un întuneric să-l tai cu cuțitul.
Mai repede arată a întuneric rusesc spre sovietic, unde se zice dobro pozhalovat.
Și nu sunt de vină ceferiștii, ci administrația locală a municipiului Timișoara.

Într-un final, cade și fisa! Poc…
Primăria folosește o tactică pentru a ascunde minunăția arhitectonică încropită pe vremea comunismului a Gării Mari din Timișoara.
C-așa a ajuns Timișoara de la cea mai frumoasă gară de provincie de acum 100 de ani la hardughia pentru boschetari care este…