Un depozit de muniție a explodat provocând o minge uriașă de foc, dar modul în care a fost provocată explozia dă fiori autorităților-video

1287

Cerul a fost acoperit de un foc de artificii letale, după ce rachetele și muniția de artilerie folosită la tunuri și tancuri, a început să explodeze în toate direcțiile, desenând arcuri strălucitoare pe cerul nopții și demonstrând (dacă se va confirma ipoteza că într-adevăr o dronă a provocat dezastrul) rolul tot mai mare al acestor dispozitive de luptă în conflictele viitorului.

Exploziile din orașul Vinnytsya, situat la circa 160 de kilometri sud-vest de Kiev, au reprezentat un pericol grav pentru traficul aerian, feroviar și auto din zonă, dar și pentru comunitățile locuite din apropiere. Depozitul deținea aproximativ 200.000 de tone de muniție, au declarat autoritățile ucrainene, iar cât de mare a fost pericolul a demonstrat-o puterea de foc afișată în timpul exploziilor. Pe măsură ce depozitele explodau, gigantice mingi de foc se ridicau în atmosferă deasupra locului generând imagini apocaliptice.

Cotidianul ”The New York Times” a publicat în ediția sa electronică un articol despre explozia produsă la unul dintre cele mai mari depozite de muniție ale armatei ucrainene. Acesta a fost incendiat iar apoi a provocat o uriașă #explozie, fiind probabil ținta unui act de sabotaj în care a fost utilizată o dronă, a declarat miercuri un oficial guvernamental. Incendiul inițial a fost urmat de o serie de alte explozii gigantice, forțând evacuarea a aproximativ 30.000 de persoane.

Spațiul aerian din jurul amplasamentului a fost închis, iar traficul ferorivar și auto a fost deviat pe rute mai sigure. Miercuri după-amiaza, doi oameni au fost răniți iar autoritățile nu pot să evalueze cât timp ar mai putea arde depozitul. #Ucraina, care este angrenată într-un conflict armat cu separatiștii pro-ruși în partea estică a țării, a fost protagonista mai multor episoade similare în acest an, deși explozia produse miercuri a fost primul caz care a avut loc departe de zona de conflict.

Agenția de Informații Interne a Ucrainei a clasificat incidentul drept sabotaj. Un consilier prezidențial, Yuriy Biriukov, a scris pe Facebook că o dronă ar fi putut fi folosită pentru a iniția incendiul care ulterior a declanșat exploziile, adăugând că „suntem în război”. Biriukov a scris că incendiile au izbucnit până acum doar în depozitele armatei unde este depozitată muniția în zone deschise; zonele în care s-a depozitat muniția în buncăre sau hangare, astfel încât să nu fie accesibile dronelor, nu au fost afectate.

În martie, autoritățile au evacuat circa 20.000 de persoane într-un perimetru de siguranță dincolo de raza de acțiune a muniției de artilerie care ardea, după ce un depozit de lângă Harkov, în estul Ucrainei, a luat foc. Focul a ars timp de câteva zile și când în cele din urmă a fost stins, s-a constatat că aproximativ jumătate din muniția stocată la fața locului a explodat. Când oamenii s-au întors în zona evacuată, au găsit bucăți de rachetă lângă o benzinărie și clădiri cu ferestrele sparte.

sursa: blastingnews.com

LĂSAȚI UN MESAJ