ULUITOR! Ionuț Popa despre Cariocas Poli: ”Eu am scris numerele pe tricouri”

2637

Campionatul românesc nu încetează să ne ofere momente unice. Din păcate nu momente fericite… Miercuri seara am asistat la o semifinală a Cupei Ligii pe un teren înghețat bocnă în care mai mult s-a patinat decât s-a jucat; mai mult Poli a purtat un echipament pe care numerele erau trecuse cu carioca…

Diferențele dintre Liga I și ligile sătești nu sunt atât de mari cum am putea crede. Miercuri seara am primit dovada. La fel ca la sate, un joc din semifinalele Cupei Ligii s-a disputat pe un teren înghețat în care principala grijă a jucătorilor era aceea să nu se accidenteze. Asemănările nu se încheie aici, fotbaliștii au încălțat adidași, ca în curtea școlii!

S-a întâmplat la meciul dintre ASA Târgu Mureș și ACS Poli Timișoara, încheiat cu victoria bănățenilor cu 4-2. Nu în ultimul rând Poli a evoluat într-un echipament inedit; numerele fiind scrise cu markerul! Le-a scris chiar antrenorul Ionuț Popa cu câteva minute înainte de meci! Motivul este uluitor pentru un campionat în care nimeni nu are buget sub 1 milion de euro.

ASA a declarat că nu are decât un singur rând de echipament de joc, de culoare albastru închis, și cum acesta semăna cu cele două rânduri aduse de Poli – violet și negru – a fost nevoie de o soluție de compromis. Compromis pe care l-au făcut tot bănățenii, improvizând un rând de echipament de alb de antrenamente pe care numerele au fost inscripționate cu markerul! De aici și poreclele încasate de timișoreni din tribună: jucătorii cariocas!

Antrenorul lui Poli și-a permis să glumească pe această temă: ”Chiar eu le-am scris numerele și băieții mi-au mulțumit. Ziceau că am un scris frumos. O să vorbesc cu Moșul să le aducă un rând de echipament celor de la Târgu Mureș să aibă și ei două…”

Ionuț Popa le-a acordat elevilor săi o primă specială pentru această victorie. ”Le-am zis că dacă câștigă le mai dau două zile de vacanță și în loc să vină din 4 ianuarie vor veni în 6. Ei vor în 7 dar nu se poate că atunci e Sfântul Ionuț și vin cu slănină, cârnați”, a punctat tehnicianul din Pesac.

Foto: captura Dolce Sport

LĂSAȚI UN MESAJ