Tot mai multe ţări vor să introducă un venit de bază pentru fiecare locuitor. Finlanda vrea să dea, din 2017, câte 560 de euro

177

În actualul context al globalizării, când majoritatea ţărilor occidentale se confruntă cu probleme în sistemul de asigurări sociale, de pensii, cu omal la nivele tot mai înalte, se caută diverse alternative.

Iar una dintre cele mai intens discutate, îndeosebi în această vară, a fost acordarea unui venit minim pentru fiecare cetăţean. În condiţiile în care s-ar renunţa la celelalte sisteme de protecţie socială, se presupune că noul sistem ar da mai multă libertate oamenilor, ar stimula iniţiativa individuală şi ar stimula ocuparea profesională.

Elveţia putea fi prima ţară care să experimenteze venitul de bază pentru toată lumea însă propunerea acordării acestuia, la un nivel de 2.500 de franci elveţieni a fost respunsă cu o largă majoritate.

Finlanda a anunţat că vrea să experimenteze sistemul acordării unui venit de bază de 560 de euro din 2017. Iniţial era vorba de 1.100 de euro, dar s-a convenit ca, în prima fază, să se testeze noul sistem pe un grup de 2.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 58 de ani, şomeri, care vor primi lunar câte 560 de euro. Grupul-test va fi comparat cu un grup de control format din persoane cu acelaşi profil ca şi cei din grupul vizat, dar care nu vor beneficia de venitul de bază.

Sistemul venitului de bază pentru toată lumea începe să capete tot mai mulţi adepţi în toată lumea. Olanda a anunţat că vrea să testeze noul sistem în oraşul Utrecht, Finlanda ar putea următoarea ţară care să acorde venitul de bază pentru toată lumea dacă partidul aflat pe primul loc în sondaje va câtiga alegerile anticipate din luna octombrie, Canada vrea să experimenteze noul sistem în Ontario, în Marea Britaie au avut loc mai multe dezbateri pe acest subiect, iar în Spania mai multe oraşe s-au arătat interesate de această adevărată reformă a sistemului de asigurări sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.