Ripensia, echipa cu nume de femeie frumoasă

315

Era prin vara lui 1978. Aveam şapte ani. Era la noi, la Sânandrei, în vizită, un domn Georgescu, din Sibiu. Un om cu părul alb şi mare fan de fotbal. De la el am aflat, cred că pentru prima dată, de faimoasele nume ale fotbalului românesc interbelic. De Balcaniada lui ”13-0” din ’33. De Dobai, Bindea, Rudi Veţer, Bodola şi Baratchi. De Pavlovici, Biurgher, Cotormani şi Nicolae Covaci. De Vogl, Albu, Zombori, Deheleanu, Auer, Lacatoş, Ciolac, Beche, Şvarţ şi Mircea David. (Ortografia corectă a numelor aveam s-o aflu ulterior). Am citit apoi ”Finala se joacă astăzi”, a lui Ioan Chirilă. Aceiaşi eroi, în povestiri cu nespus parfum interbelic. La Poli, pe atunci, în ’78, nu în ’33, jucau Dan Păltinişanu, Imi Dembroschi, Stelică Anghel, Vio Vişan, Petre Mehedinţu.

Ripensia a trăit în cea mai densă şi mai dramatică perioadă din istoria contemporană a României. Pe alocuri – până să vină războiul – poate chiar cea mai frumoasă. Istoria Ripensiei este o istorie în miniatură a societăţii româneşti a anilor ’30 şi ’40.

O istorie care se va sfârşi abrupt, în ’48, în cadrul lichidării de către bolşevici a partidelor politice, proprietăţilor, elitelor şi cluburilor tradiţionale de fotbal ale României. Se pregăteau lagărele de la Sighet, Gherla, Aiud, Piteşti, Canal.

A fost o noapte lungă şi un somn adânc în istoria Ripensiei. Somnul părea a fi pe veci. Doar că, acum patru ani, eram în 2012 pe atunci, câţiva oameni s-au decis să redea Timişoarei simbolul Ripensia.

Re-începutul a fost precum sfârşitul. Abrupt. După doar un sezon, Ripensia spulbera pe UTA şi ”U” în Cupa României. UTA, creaţia baronului von Neumann, una dintre ultimele zvâcniri româneşti ale fotbalului de tip capitalist după Al Doilea Război Mondial. ”U”, echipa-fanion a românilor ardeleni. Ripensia, UTA şi ”U”. Simboluri vechi, în vremuri actuale.

Sunt multe poveşti interbelice ale Ripensiei. Poveşti din alte vremuri, dintr-o altă lume, în care fotbaliştii aveau alura unor bărbaţi adevăraţi şi eleganţi. Poveşti de pe Riviera franceză, de la Milano şi Amsterdam. Poveşti din Cupa Europei Centrale şi din rivalitatea cu Venusul ”Împăratului” Gavrilă Marinescu.

Ripensia… Un nume atât de muzical şi melancolic, precum o femeie frumoasă, o uvertură de Vivaldi sau o echipă spaniolă. Cel mai respectat şi mai iubit nume al fotbalului românesc interbelic. O echipă adulată peste tot în România Mare (mai ales la Bucureşti!).

De aici şi până la legendă nu a mai fost decât un pas.

LĂSAȚI UN MESAJ