6.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

RESTITUIRI! ”BĂTĂLIA” deportaților bănățeni din Bărăgan cu ”Marele viscol„ din februarie 1954

Ne plângem, în fiecare iarnă, de frigul pe care trebuie să-l înfruntăm când ieșim din casă pentru diverse trebuir. Pentru aducere aminte, România a fost lovită în anul 1954 de cel mai aprig viscol din istorie. Bucureştiul, precum şi alte zeci de oraşe din ţară au fost pur şi simplu acoperite de zăpadă. La 100 kilometri de Capitală, în Fundata, oamenii discolaţi de regimul comunist din Banat, au fost nevoiţi să îndure capricioasa iarnă din acel an în bordeie de paie şi pământ, scrie historia.ro.

Mei precis, la începutul lunii februarie 1954, România a fost lovită de un viscol năpraznic. Preţ de câteva zile, vântul a bătut cu putere, a nins abundent, iar temperaturile au scăzut drastic, ajungând să depăşească -25 de grade Celsius. Furia naturii din acel an a intrat în istorie drept „Marele Viscol”. Cel mai afectat oraş a fost Bucureştiul, unde nămeţii au depăşit chiar şi 5 metri înălţime, acoperind zeci de locuinţe.

În satul Fundata, din Bărăgan, alţi oameni simţeau furia naturii dezlănţuite. Este vorba despre deportaţii bănăţeni, dislocaţi de regimul comunist de la Bucureşti, pe motiv că au fost consideraţi „duşmani ai poporului”. În ciuda vremii extreme, populaţia deportată a fost silită de reprezentanţii Partidului Muncitoresc Român ( devenit mai târziu Partidul Comunist Român) să-şi construiască bordeie pe pământul din Bărăgan unde a fost aruncată.

Într-un raport al Partidului Muncitoresc Român – Comitetul Regional Ialomiţa se specifica faptul că „zona este în continuare fără locuinţe. 20 de familii s-au mutat provizoriu în cantoanele CFR Perieţi şi şi GAS Perieţi”.

Cei rămaşi pe loc au fost siliţi să muncească, încropind bordeie din paie şi lut. De la Comitetul Judeţean al Partidului au primit doar lopeţi şi cazmale, iar apoi au fost aruncaţi în frig şi puşi la muncă silnică. Totul fără a primi o masă caldă, pâine sau apă. Lucrarea trebuia finalizată în cel mult 20 zile. Pentru că nu s-a putut realiza planul din cauza intemperiilor, oamenii şi-au construit câteva bordeie din lut, în care au locuit până aproape de venirea primăverii.

În 1951, peste 40.000 de bănăţeni declaraţi „chiaburi” și ”dușmani ai poporului” de regimul comunist au fost trimişi în Bărăgan. Ei au întemeiat acolo 18 sate care, după plecarea lor din 1956, au dispărut treptat.

Sursa: historia.ro
Foto: historia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sorin Grindeanu recunoaște că 30 de ani clasa politică locală nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor timișorenilor | FOTO-VIDEO

Fostul premier, actualmente ministrul Transporturilor în Cabinetul Ciolacu, a făcut această precizare în cadrul întâlnirii membrilor guvernului cu presa timișoreană. Și el, și Alfred Simonis,...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :