Reşiţeanul care vrea să fie primar, dar a atacat inspectorii ANAF cu cuţitul, deocamdată doar sub control judiciar

1017

Tânărul om de afaceri reşiţean Laurenţiu Bora, candidat independent la Primăria municipiului, devenit „celebru” după ce a atacat cu cuţitul un inspector ANAF venit în control la firma lui, este acuzat acum de ultraj şi furt. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față acesta.

La data de 10 mai 2016, acesta a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Reșița, în cauză dispunându-se însă luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.

Împotriva măsurii dispuse de către judecător, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița au formulat contestație.

El ar fi atacat un inspector ANAF venit în control la restaurantul său. Se pare că Laurențiu Bora și-ar fi ieșit din fire, după ce inspectorii financiari i-au adus la cunoștință că îi vor suspenda activitatea pentru 30 de zile. În acel moment, Bora și-ar fi pierdut controlul și a sărit cu un cuțit la unul dintre inspectori, pe care l-a tăiat la un deget, după care a aruncat cu o sticlă de apă minerală, în curtea localului, după ei.

Laurențiu Bora susține că avea un cuțit în mână deoarece își desfăcea o portocală, iar în momentul în care s-a apropiat de inspectori unul dintre ei s-a speriat, a întins mâna în față și s-a tăiat puțin la un deget. Patronul de la Casa Bănățeană afirmă că totul face parte dintr-o „conspirație” prin care se urmărește ruinarea sa și înlăturarea din lupta electorală.

Inspectorii ANAF îl acuză pe Bora și de furt, afirmând că în urma scandalului au fost nevoiți să lase în local un laptop și procesele verbale de constatare ale controlului, care nu au mai fost găsite cu ocazia prezentării echipelor de poliție.

Citeşte şi: Candidat la Primăria Reșița reținut pentru că ar fi sărit cu cuțitul la un inspector ANAF

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.