17.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Repetiţiile pentru paradă dau traficul peste cap la Timişoara

Circulaţia în zona centrală a Timişoarei este un coşmar în fiecare zi a săptămânii. Atunci când apar restricţii, situaţia devine de nesuportat. Din păcate, şoferii care au drum, marţi dimineaţa şi până la prânz prin zona centrală, trebuie să se înarmeze cu răbdare. Asta pentru că circulaţia pe bulevardul Revoluţiei va fi deviată.

Marţi dimineaţa, de la ora 10.00, militarii, poliţiştii, pompierii, jandarmii şi alte forţe ale MAI şi MapN care vor mărşălui de Ziua Naţională ies la repetițiile generale.

„Pe această cale atragem atenţia cetăţenilor aflaţi în zonă să respecte indicaţiile forţelor de ordine pentru a preveni producerea unor accidente sau evenimente nedorite. Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe la numărul unic de urgenţă 112, orice incident sau orice altă problemă legată de ordinea şi liniştea publică”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș

Astfel, traficul va fi deviat  în zona Prefecturii Timiș până la ora 12:00. În perimetrul repetiţiilor şi în preajmă vor fi poliţişti de la Rutieră care îi vor ghida pe şoferi pe străduţe secundare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lucrări de spălare a rețelelor Aquatim

Pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, luni, 29 aprilie, între orele 9-14 se va întrerupe furnizarea apei în Căpăt, Dubești, Colonia Fabricii...

Grădinița PP 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare

Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3,...

Citește și :