Patru zile de razii ale Rutierei în Timiș: peste 350 de amenzi, 40 de permise suspendate

346

Timp de patru zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând 366 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, 137 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Au fost reţinute 40 de permise de conducere.

În perioada  7 – 10 noiembrie, poliţiştii rutieri au făcut razii pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi.

Astfel, poliţiştii au întocmit un dosar penal şi au aplicat 366 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 137 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 48 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Au fost reţinute în vederea suspendării 40 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, semnificaţiei luminii de culoare roşie a semaforului electric, limitelor legale de viteză şi conducerea sub influenţa alcoolului.

De asemenea, au fost retrase 28 de certificate de înmatriculare. În weekend, poliţiştii rutieri continuă acţiunile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.