„O relație corectă cu oamenii consider că e punctul de pornire al oricărei activități politice” (P)

152

Interviu cu președintele executiv al PSD Timiș, Călin Dobra.

Domnule Călin Dobra, deschideți lista de candidați pentru Camera Deputaților. E o sarcină politică importantă primită din partea forului de conducere al PSD Timiș.

Aveți dreptate, e vorba despre o mare responsabilitate și vreau din start să le mulțumesc colegilor pentru încredere. E onorant să reprezinți cel mai important partid politic din România la acest nivel.

V-ați dorit această candidatură?

Mi-am asumat candidatura în urma susținerii din partea tuturor organizațiilor noastre, practic ordinea pe listă e rezultatul unei largi consultări interne, cu primarii, consilierii municipali din Timișoara și Lugoj și consilierii județeni. Suntem singurul partid din județ care, la inițiativa președintelui Sorin Grindeanu, a consultat întreaga structură de partid, care până la urmă e reprezentativă la nivelul Timișului, pentru comunitatea noastră. Dar ca să vă răspund direct, mi-am dorit să continui activitatea politică, asumându-mi rolul de parlamentar, deoarece consider că e un demers firesc, după mai bine de opt ani de activitate în administrația județeană, ca subprefect, vicepreședinte de consiliul județean, consilier local.

Care sunt proiectele județene la care ați contribuit?

Am inițiat și gestionat două mari proiecte vitale pentru Timiș: dezvoltarea turismului și gestionarea deșeurilor publice, o problemă esențială pentru protecția mediului înconjurător. Pe lângă acestea, am fost foarte implicat în susținerea școlilor speciale și am menținut o strânsă legătură cu aproape toate primăriile din județ. Am o relație bună cu primarii, indiferent de culoarea lor politică, pentru că eu cred că a doua zi după alegeri, toți cei aleși trebuie să lucrăm pentru dezvoltarea acestui județ. Acum, avem un președinte de Consiliu Județean competent și profesionist, care, să nu uităm, a fost ministru al comunicațiilor în Guvernul PSD, cel mai bun executiv pe care l-a avut România după Revoluție. Nu e doar o sintagmă afirmația mea, ci rezultatele pozitive din perioada respectivă au fost resimțite de toți românii. Ca urmare, am convingerea că Timișul va cunoaște o nouă dezvoltare.

Activitatea parlamentară e diferită, totuși, de administrația județeană.

Așa este, iar eu consider că ar fi bine ca toți parlamentarii să treacă înainte de a accede în forul democratic suprem al țării printr-o experiență profesională în administrația locală sau județeană, în învățământ sau în alte instituții publice cu impact zonal. De fapt, orice om care parcurge firesc etapele și nu sare peste ele poate să exercite profesionist un mandat de parlamentar. Dincolo de experiență, am pregătirea necesară, sunt licențiat în științe economice, am absolvit un master în management la Universitatea de Vest din Timișoara, sunt absolvent al Colegiului Național de Apărare, de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, am urmat și finalizat cursurile Institutului Național de Administrație încă din 2009. Dacă timișenii ne vor acorda încrederea lor, îi asigur că nu doar eu, ci întreaga echipă a viitorilor parlamentari de Timiș va lucra pentru îmbunătățirea legislației românești, în două mari domenii: educație și protecție socială. Am în vedere un proiect legislativ care să vină în sprijinul școlilor speciale, a centrelor publice pentru persoane defavorizate, iar în privința educației vizez măsuri clare și urgente pentru combaterea obezității copiilor. Cei mici trebuie educați încă din grădiniță în sensul unei vieții sănătoase, iar școala are responsabilitatea de a schimba actuala mentalitate a multor familii care ignoră activitățile sportive și astfel își condamnă copiii la boli periculoase, cardiovasculare, diabet și altele. În perioada următoare, vom organiza dezbateri cu specialiști din domeniu și le vom prezenta cetățenilor în detaliu viziunea noastră.

Despre omul Călin Dobra, ce ne puteți spune?

Mi-e greu să vorbesc prea mult despre mine, colegii știu că sunt un om de acțiune, de cuvânt și niciodată nu am lăsat un proiect la jumătate, atunci când am decis să mă implic. Sigur că viața personală e puțin afectată de cea administrativă și politică, dar vreau să vă spun că sunt tatăl unei fetițe minunate, care ne dă sens vieții de familie, iar soției mele ar trebui să-i mulțumesc zilnic pentru că m-a sprijinit și mă susține în toate activitățile. Să nu credeți acum că doar activitățile politice și administrative mă preocupă, sunt pasionat de turismul bănățean, avem zone extraordinare în Timiș, pe care vreau să le punem în valoare în viitor. E nevoie să redescoperim acele tradiții vechi și sănătoase ale Banatului. Sporturile de echipă reprezintă un alt domeniu de interes în care am fost, ani de zile, implicat, în calitate de manager al unui club sportiv municipal. Iar în ceea ce privește relația cu cei din jur, vreau să vă spun că am același număr de telefon de ani de zile, indiferent de pozițiile vremelnice pe care le-am ocupat și că răspund la toate apelurile. O relație corectă cu oamenii consider că e punctul de pornire al oricărei activități politice.

LĂSAȚI UN MESAJ