Mediul de afaceri din Timiș beneficiază de astăzi de Biroul Unic

133

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a deschis în cursul săptămânii trecute Biroul Unic – entitate fără personalitate juridică, interfață între comunitatea de afaceri și instituțiile statului, care oferă antreprenorilor consultanță și informații primare specifice.

Parteneriatul Regional pentru înființarea „Biroului Unic” s-a născut urmarea relațiilor de colaborare îndelungate și fructuoase ale CCIAT cu instituții ale administrației publice locale și regionale, servicii deconcentrate în teritoriu, organizații intermediare regionale, alte entități.

Din dorința de a crea un climat de afaceri stabil și coerent, compatibil cu standardele naționale și europene, conducerea CCIA Timiș și-a propus pentru anul acesta să confere o nouă dimensiune parteneriatului cu instituțiile statului. Astfel, în cadrul Acordului de Colaborare încheiat cu Instituţia Prefectului Judeţul Timiş, CCIAT a derulat în cursul primului semestru al anului 2016 un număr de 9 seminarii de instruire și informare a agenților economici, pe tematici de interes – acțiuni care au reunit peste 1.300 de agenți economici.

Având în vedere succesul de care s-au bucurat aceste seminarii în rândul agenților economici timișeni, calitatea dinamică și interactivă a prezentărilor, acuratețea și rigurozitatea informațiilor transmise, CCIA Timiș împreună cu instituțiile partenere au convenit înființarea unei structuri menită să contribuie la facilitarea dialogului cu mediul de afaceri local și regional.

Semnatarii Cartei Parteneriatului Regional pentru crearea Biroului Unic al CCIAT (în ordine alfabetică) sunt: Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Timiș; Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş; Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 Vest Timișoara; Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Vest Timiș; Direcţia Agricolă Județeană Timiș; Direcţia Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara; Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș; Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiș; Inspectoratul de Poliţie Județean Timiş / Serviciul Investigarea Criminalității Economice; Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat”al Județului Timiș; Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș; Primăria Municipiului Timișoara / Biroul Autorizare Activități Comerciale și Gestiune Spații Publicitare.

Metodologia de lucru a Biroului Unic constă în prezența câte unui reprezentant al fiecărei instituții partenere, săptămânal, în fiecare zi de marți, între orele 9,00 și 1,200, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT.

LĂSAȚI UN MESAJ