16.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

FOTO – VIDEO | Cel mai mare magazin Altex din Timișoara se deschide la AEM

Un nou magazin Altex se va deschide, începând de joi, 25 aprilie, în zona AEM, pe strada Liviu Rebreanu. Miercuri a avut loc inaugurarea magazinului, prilej cu care Directorul Comercial al companiei, Edvin Abdulachim a fost prezent la Timișoara. La inaugurare au participat și oficiali locali, reprezentanți ai Prefecturii, dar și ai Primăriei Timișoara. Este al treilea magazin Altex din Timișoara și al doilea deschis ca locație independentă.

Noul magazin Altex este cel mai mare din Timișoara, având o suprafață de 4.000 de metri pătrați. Retailerul oferă o gamă variată de produse din gama electronicelor, electrocasnicelor, dar și alte dispozitive digitale: „Ne angajăm să aducem cele mai noi produse și soluții pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor clienților noștri. Trăim vremuri aflate într-o schimbare constantă, și ori de câte ori reușim să deschidem un nou magazin, în profida acestor schimbări, suntem deosebit de încântați. Magazinul din Timișoara va transforma experiența comunității locale, oferind acces la tehnologie de ultimă generație la prețuri extrem de competitive”, spune Edvin Abdulachim, directorul Comercial al Companiei. 

Altex oferă o gamă variată de produse: Electronice, Electrocasnice, It&Comunicații la cel mai mic preț din România. În afară de gama variată de produse, retailerul românesc asigură și servicii orientate spre client, cum ar fi livrarea la domiciliu, sau rezervarea produselor în magazin. „ Oferim ervicii de calitate, cum ar fi livrarea la domiciliu cu 2 curieri, în cazul produselor de mari dimensiuni, posibilitatea de achiziționare în rate, dar și returnarea în magazin; livrarea oriunde în țară, indiferent de localitate. Cel mai mic preț din România și garantarea acestuia prin oferirea dublului diferenței în cazul în care un client găsește un produs mai ieftin în altă parte. De asemenea oferim și varianta rezervării și a ridicării produsului din magazin”, declară Directorul Comercial Altex, Edvin Abdulachim.

Magazinul are un personal bine pregătit, spune Directorul Comercial, dar și un efectiv de peste 4.000 de angajați, la nivel de țară. Acesta a ținut, cu ocazia inaugurării, să le mulțumească tuturor celor implicați în deschiderea noului magazin.

Cu ani de experiență în retail, Edvin Abdulachim, Directorul Comercial al magazinului, consideră că orientarea spre client este cel mai important atribut.



Viceprimarii Ruben Lațcău și Cosmin Tabără au spus câteva cuvinte despre investițiile aduse în Timișoara de compania românească, dar și despre oportunitatea de a crea locuri de muncă, factori care contribuie la dezvoltarea Timișoarei și la creșterea calității vieții. „Ca pol economic, avem ca obiective creșterea, dar și dezvoltarea orașului. Orașul trebuie să se concentreze pe calitatea vieții, pe locuri de muncă bine plătite, dar și companii care vin să investească în Timișoara. Este bine că avem astfel de companii care să dorească să-și deschidă filiale aici”, declară Viceprimarul Ruben Lațcău. 

Altex este o companie românească, care dispune de mult potențial, consideră oficialii locali. „O societate cu capital românesc, reprezintă un lucru tot mai rar în economia noastră. În acest  moment, Altex prin brandurile sale are o cifră de afaceri impresionantă, cu un număr mare de angajați, dar și managementul companiei este românesc. Aceasta este dovada că se poate, că reușim să concurăm cu marile fonduri de investiții de la egal la egal și poate dintr-o poziție de superioritate”, crede Prefectul Mihai Ritivoiu. 

Noul magazin s-a deschis la marginea Timișoarei, în de zona industrială Est, acolo unde, până nu demult se situa un teren viran. „Este o perioadă în care lucrurile încep să se așeze pe piața economică din România. Începe să se creeze acest capital românesc. Lăudăm această investiție, pentru că se situează într-o parte a orașului, unde este nevoie de deschidere în această zonă. Până nu demult, aici era un teren viran unde creșteau buruieni și nu era un loc adecvat pentru un oraș cum este Timișoara”, consideră Viceprimarul Cosmin Tabără. 

Altex este lider pe piața de retail din România, cu peste 130 de magazine deschise în țară. În peste trei decenii de la ȋnființare, Altex s-a transformat dintr-un business local de import de televizoare, ȋn liderul pieței de produse electronice, electrocasnice, IT&C și multimedia din România.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :