Județele din vestul țării se pregătesc pentru primirea migranților și a refugiaților

490

Timp de două zile, reprezentanți ai Prefecturilor, Inspectoratelor Școlare Judetene, Caselor de Asigurări, DGASPC-urilor, Agențiilor Județene de Ocupare a Forței de Muncă, Inspectoratelor Teritoriale de Muncă si alți funcționari publici din județele Timiș, Caraș – Severin si Mehedinți au învățat cine sunt persoanele care au un statut de protecție in tara noastră și care sunt drepturile si obligațiile migranților care provin din afara UE si se află în România pentru studii, căsătorii cu cetățeni români etc.

Trainingul “Migrație si integrare în Regiunea de Vest a României”, găzduit de Institutia Prefectului Timiș, face parte dintr-un proiect finantat de Uniunea Europeană si care are ca scop cresterea gradului de integrare a refugiaților si a străinilor in România. Acesta a fost organizat de catre Organizația Internațională pentru Migrație, Biroul din România și Asociația AIDRom.

„Formarea reprezentanților autorităților publice în domeniul migrației, din județele Timiș, Caraș–Severin si Mehedinți este o prioritate pentru inițiativa noastră de integrare a migranților, pentru că atât refugiații cat si străini cu drept de ședere legală, în România apelează constant la aceste institutii în procesul lor de incluziune socială. Achizitia de informații relevante despre cine sunt migranții, ce drepturi si obligatii au, precum si formarea de deprinderi interculturale este foarte importantă”, declară Flavius Ilioni-Loga, coordonator AIDrom Timisoara.

curs-migrare-2

La cursul de formare a participat și un refugiat din Siria, care lucrează în prezent pentru o organizație non-guvernamentală în domeniul migrației în Timișoara și care le-a povestit funcționarilor publici cum este procesul de integrare a unui refugiat în România.

În cadrul proiectului de integrare a refugiaților si a străinilor în cele trei județe din zona de vest a țării, pe o perioadă de 6 luni, peste 100 de migranți au beneficiat de servicii specializate de informare și asistență socială în cadrul Centrului Regional de Integrare AIDRom Timișoara, deschis în cadrul acestui proiect. Alți 50 de migranți au beneficiat de ajutor financiar fie sub forma de servicii medicale, fie asistență financiară sau bani pentru educația copiilor. Peste 70 de refugiați și străini cu drept de sedere legală au participat la cursuri de limba română și sesiuni de prezentare a culturii și tradiției românești.

La finele anului 2015, în România se aflau înregistraţi cu şedere legală 59.264 de străini – resortisanți ai țărilor terte şi 2.542 de refugiati. Conform statisticilor Inspectoratului General pentru Imigrări, la 30.09.2015 în judetul Timiş existau înregistrati 3.576 de migranți,în timp ce în judetul Mehedinți existau 338, iar în Caraş-Severin, 387.

LĂSAȚI UN MESAJ