6.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Imagine nemaivăzută cu marele actor Jean Constantin, în armată, în Banat…

Răsfoind rețelele de socializare, la un moment dat am găsit o fotografie prezentată scurt: 1950-Jean Constantin, în tinerețe. Unde l-am descoperit pe Jean Constantin în timp ce era militar în termen, la o unitate militară de grăniceri din Orșova. La vremea aceea Orșova era parte integrantă a Banatului, până la reorganizarea adminisatrativ teritorială de mai târziu, când a trecut la Mehedinți.

Potrivit administratorului paginii Facebook.com/Romania-in-negru-pe-alb-photo, pe verso-ul fotografiei scrie: 4 Mai 1950 – Orsova, Dimitroiu, Decebal, Jean, Nicu.

Jean Constantin, pe numele său complet, Constantin Cornel Jean, unul dintre marii actori ai României, a văzut lumina zilei la Techirghiol, în august 1927.

Printre personajele cărora le-a dat viaţă de-a lungul carierei se numără cele din seria „B.D. (Brigada Diverse)”, din filmele de acţiune şi de comedie ale regizorului Sergiu Nicolaescu, din „Eu, tu şi… Ovidiu”, „Chiriţa în Iaşi”, „A doua cădere a Constantinopolului”, „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” sau din serialele de televiziune „Toate pânzele sus” şi „Revolta Haiducilor”.
A murit, la Constanța, pe 26 mai 2010.

Sursa: ziuaconstanta.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

Citește și :