Expoziția Origini se împletește cu Scara de Iriși la Bastion

240

Mansarda muzeului de la Bastionul Terezia a devenit gazda unei manifestări duble. Alături de Asociația Academică de Artă 3+ au prezentat o expoziție de excepție. Pe de o parte tablourile pline de vigoare dar și de vis (dacă se poate imagina așa o alăturare de calități) au însoțit o carte de versuri subtile.

Artista Lelia Floarea Brânda a lăsat tabele statistice și calculele economice cu care s-a ocupt o întreagă carieră și a trecut la pensule. Și bine a făcut. Rezultatele se văd pe simezele galeriei.

Claudiu Ilaș, directorul Muzeului Național al Banatului, și-a arătat întreaga disponobilitate de a sprijini orice manifestare culturală ce poate aduce un plus în ridicarea orașului la nivelul cerut de o capitală europeană.

Artista plastică Dana Constantin a avut de trecut o nouă provocare de dascăl. Și-a exersat harul de mentor în ale picturii cu o grupă mai puțin obișnuită de elevi. Un program ce se adresează în special adulților ce nu sunt neapărat artiști profesioniști, dar au înclinația necesară pentru a deveni buni mânuitori ai culorilor și a penelurilor. Timp de un an, cât a durat cursul, a dat îndrumări și a sprijinit să-și găsescă calea în artă un grup de oameni din alte domenii ce vor să și picteze. Unul din acești artiști în devenire este și Lelia Brânda.

Criticul de arta Gabriel Kelemen a rămas uimit de profunzimile mesajului artistic relevat în lucrări.

Acestea îmbină semnele uitate undeva în cotloanele subconștientului și a unei memorii a copilăriei petrecute probabil undeva la sat cu explozia de culoare și de simboluri moderne. Există și un grup mai mic de lucrări ce fac economie de culori și se restrâng doar la o gamă redusă de griuri ce adâncesc misterul satului pierdut și al rudelor de demult întrezărite și ușor portretizate. Acestea suprapun tehnica fotografică veche cu o formă de îmbrăcăminte de pânză diafană pentru a spori depărtarea de personaje. Dar majoritatea sunt exuberant de colorate și scot în evidență vechi simboluri suprapuse peste proiecția unor stări de vis și de interpretare a cotidianului. Toate acestea nu fac decât să inducă în privitor o supra stare de impoderabil greu de înțeles.

Ceea ce fac aceste lucrări sunt un fel de seducție profundă legată intim de simplitate și de acest tip de reverberație a simbolului și a tehnicii ancestrale. Motivele populare arhietipale se întrevăd în tablouri dar distilate de viziunea proprie a artistei.

Artista, vizibil emoționată, a mulțumit la final prin câtva versuri din carte sa nou apărută, „Scară de Iriși”, unde se întrevede o altă latură, tot artistică, a dânsei. Pe cât de viguroase sunt tabourile pe atât de sensibile sunt evocările în versuri ale acelorași amintiri.

„Confruntat cu o lume tot mai pragmatică și axată pe materie, omul modern are nevoie mai mult ca niciodată de repere. În drumul meu, am descoperit că întoarcerea la origini – la casa sufletului, la rădăcini, la casa părintească îmi oferă păstrarea echilibrului interior, puterea de a merge înainte și îmbrățișa viața așa cum este. Acest reper este sursa mea de inspirație și bucuria pe care o simt în momentul creației dorind să o pot transmite și privitorului ” mărturisește pictorița.

Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 9 decembrie 2016 – 6 ianuarie 2017 şi poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00, la Muzeul Național al Banatului, Bastionul Theresia.

LĂSAȚI UN MESAJ