Drumurile, motiv de sfadă pentru consilierii cărășeni. Hurduzeu spune că a început campania, Purea a numărat gropile: sunt 100.000 pe un singur tronson

86

Starea drumurilor județene din Caraș-Severin tinde să capete o aură de exotism. Pe unele trasee se plantează pruni în gropi, pe altele, se protestează ”în stradă” față de gradul de uzură al unor trasee. În această situație oficialitățile cărășene dispun de foarte modesta sumă de 800.000 de lei, pentru toate reparațiile, toaletarea vegetației de pe margine și alte lucrări de întreținere. Evident, banii nu ajung nici măcar pentru astuparea unor gropi, ca să nu mai vorbim de asfaltare. Consilierul județean liberal Ghiță Sporea, nou în panoplia aleșilor județului, a ridicat pe un ton alert această problemă în timpul ședinței de miercuri a Consiliului Județean, fapt ce l-a făcut pe președintele Silviu Hurduzeu să afirme că a început deja campania electorală.

”Nu-mi amintesc ca aceste gropi să fi apărut de trei luni încoace, de la preluarea mandatului nostru, a spus Hurduzeu. Știți cu toții că situație e veche și nu ni se datorează. Dar, cum nimic nu e întâmplător, aceste proteste au apărut exact acum, în apropierea alegerilor. Eu am spus în mai multe rânduri că unul din obiectivele mandatului meu – și poate chiar prioritatea absolută – o reprezintă modernizarea drumurilor județene în Caraș-Severin. Pentru acest lucru, însă, nu sunt suficienți banii consiliului și de aceea vom apela la alte tipuri de finanțare. Cunosc exact situația dar dați-ne timp pentru a găsi soluții viabile.”

Tot din tabăra PSD, consilierul județean Ioan Crina, susține că drumurile județului nu pot fi modernizate decât cu accesarea de credite, așa cum a făcut județul Timiș.

”Putem moderniza un drum, două, cu fondurile noastre, încă unul sau două cu fonduri europene dar nu mai mult, explică Crina. E neapărat necesar să contractăm un credit, pentru a nu ne mai juca de-a astupatul gropilor cu pietriș.”

Colegul său de partid, Ion Spânu, cel mai vechi ales din forul județean, atrage chiar atenția la ce sume s-au cheltuit și ce firme au fost abonate la lucrări de reparații pe drumul Reșița – Grădinari, spre Oravița. ”Veți vedea că în toți acești ani au lucrat acolo doar cel mult patru societăți comerciale”, afirmă Spânu, insinuând astfel că situația grea a unor tronsoane de drum se datorează fostei conduceri PDL – PNL. Probabil însă că intervenția cea mai exactă a avut consilierul județean Paul Purea, de la PMP. Medic fiind, el susține că, din punct de vedere medical dar și turistic, pentru că e vorba de accesul spre Cheile Nerei, cea mai importantă porțiune de drum care ar trebui reparată este cea dintre Șopotu Nou și Bozovici. Purea a numărat aici, la propriu, gropile: ”doar pe acest traseu există 100.000 de gropi, afirmă Purea. Le-am numărat. Sunt vreo 20 pe metrul pătrat.”

Dincolo însă de campania electorală aflată la orizont, dincolo de replicile mai mult sau mai puțin politicianiste, drumurile județene chiar au nevoie de o abordare mai curajoasă și acesta poate fi un pariu, nu numai al social-democraților, ci al tuturor partidelor care și-au trimis reprezentanți în Consiliul Județean.

Citiți și:

Pruni în gropile din asfaltul cărășean! Răchia de la anul – donată Consiliului Județean

 

LĂSAȚI UN MESAJ