Decizie importantă din partea Inspectoratului Școlar Timiș pentru cei mai buni elevi din județ

36

În județul Timiș sunt, la această dată, 850 de elevi foarte buni, care fac performanță la mai multe materii. Mulți dintre ei câștigă medalii importante pentru Timiș la olimpiadele naționale și internaționale. Pentru ei Inspectoratul Școlar Timiș deschide, din primăvara anului viitor, un Centru de Excelență.

Scopul acestuia este de a le asigura elevilor care învață foarte bine o asistenţă calificată, mai bine focalizată pe aptitudinile şi nevoile lor de instruire şi care să promoveze metodologii și instrumente pentru depistarea valorilor autentice şi stimularea creativităţii specifice.

„Avem centru de excelenţă cu sigiliu, avem un spaţiu provizoriu, pe rectificarea de buget Primăria Timișoara va prinde banii necesari. Urmărim ca acest centru să fie folosit de vârfurile din învăţământ de la nivelul judeţului Timiş. Există implicarea mediului universitar, luna ianuarie ne va găsi în procedură de selecţie a profesorilor. Centrul de Excelență va funcționa pe strada Lorena, acolo unde acum învață elevii de la Liceul Loga”, explică Aura Danielescu, inspectorul școlar general al ISJ Timiș.

 

Profesorii care vor lucra la acest centru vor lua salariul din banii Primăriei, este vorba despre 35 de posturi în cadrul acestui centru, 27 fiind alocate profesorilor, restul fiind personal auxiliar.  Elevii vor avea parte și de cunoștințele profesorilor de la universitățile timișorene, care au acceptat să preda aici. Pregătirea elevilor ar putea începe de anul viitor din luna aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ