12.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Cum ajungi Mamă de nota zece a Județului Timiș? Întreabă-l pe Titu Bojin!

Consilierii județeni Georgeta Rus și Tiberiu Lelescu au semnat o expunere de motive prin care se propune instituirea Diplomei „Mamă de nota zece a Județului Timiș”.

S-a și făcut un model de diplomă, în care numele lui Titu Bojin este cel mai mare pe documentul cu pricina după cuvântul Diplomă…

Acordarea Diplomei „Mamă de nota zece a Județului Timiș” se face la propunerea președintelui Consiliului Județean Timiș și consilierilor județeni

Conform regulamentului, distincția se acordă… în timpul vieții celui în cauză.
Criterii de conferire a Diplomei „Mamă de nota zece a Județului Timiș” sunt: cetățenie română; domiciliul în județul Timiș; mamă care a născut cel puțin 10 copii, care au fost sau sunt în întreținerea părinților naturali. Evident, sunt și incompatibilități.
Nu pot fi propuse pentru conferirea distincției „Diploma Mamă de nota zece a Județului Timiș” persoanele care sunt sau au fost condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea de fapte penale, sunt sau au fost urmărite penal, sunt inculpate în procese penale, în cauze care ar leza imaginea distincției…

Deţinătorii distincţiei „DIPLOMEI MAMĂ DE NOTA ZECE A JUDEȚULUI TIMIȘ” nu trebuie să aducă nici un fel de atingere morală sau de prestigiu, prin comportament sau acţiuni voluntare sau involuntare, distincției dobândite, precum și să nu compromită cu rea voinţă interesele comunităţii care i-a acordat titlul…

De asemenea, se va inițializa și un Registru special cu evidența Diplomelor „Mamă de nota zece a Județului Timiș”.

Probabil, toate femeile din județul Timiș vor începe să viseze la momentul când Titu Bojin le va da diploma!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Grădinița PP 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare

Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3,...

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a...

Citește și :