Cu Piața Operei în gând

452

La intrarea în oraș, Slavomir Gvozdenovici mă avertizează: „Banja Luka a dat cele mai multe Miss Iugoslavia. E renumit pentru asta”. „Un fel de Venezuela”, îi zic, și privesc instinctiv spre bordul mașinii — 26 de grade. O după-amiază frumoasă de septembrie, ca primăvara eternă venezueleană. „Poate fi renumită”, îmi spun în gând, și-mi promit, odată ajuns în camera de hotel, să caut temperatura din Caracas, fiindcă roaming-ul în afara Uniunii Europene nu-mi dă mână prea liberă. Apuc însă doar să mă conectez la internet și să-mi pun cămășile pe umeraș. De la masă, direct în Sala Borik (locul luptei, într-o traducere largă), acasă la Borac, celebra câștigătoare de trofee europene la handbal, la mijlocul anilor ’70 și începutul anilor ’90. Salonul Internațional de Carte a început de o zi, iar locul luptei e plin de volume, oameni, tineri și… tinere. Cei mai tineri, cele mai tinere stau în tribunele sălii de sport. Cartea, în apărare, internetul, peste tot — dar mai ales în atac. Mă gândesc că apărarea câștigă de cele mai multe ori un meci de handbal și mă simt bine pe teren, pe semicerc, unde sunt invitat să citesc. Ridic mâinile pline cu hârtii, ca un apărător de meserie. Încep cu un salut din Timișoara, „orașul care va fi ales peste două zile Capitală Culturală a Europei”. Îmi dau seama că nu am relativizat, că e, poate, pentru prima oară când sunt sigur. De ce? Pentru că nu am pariat niciodată! În fine, pentru cei prezenți nu contează rezervele. Nici la handbal nu sunt, ci jucători de schimb. Și sunt schimbat cu un coleg din Bulgaria.

soare-timisoaraSunt la Prvi Međunarodni književni susreti (Prima Întâlnire Internațională a Scriitorilor), în al doilea oraș ca mărime din Bosnia-Herțegovina, capitala Republicii Srpska, și se lasă seara pe Gospodska ulica. Iar confirmarea spuselor lui Slavomir vine din stânga, din dreapta, din față și, probabil, din spate. Însă e liniștită, așezată, încă netulburătoare pentru ochiul trecătorului român, obișnuit cu media ridicată la purtare de frumusețe.

Stau pe scenă, lângă soprană — cred că e prima dată când sunt atât de aproape de o arie. Citesc: (…) Iubeam, desigur, cu toată puterea;/ îmi puneam aripile de mătase/ la picioarele trapezistelor/ și câștigam duminicile mai mult/ decât toți proprietarii de baruri din apropiere:/ mi se spunea Soprana, fiindcă după războaie/ am urcat într-un elicopter cu lumină tare/ și am stat/ în locul unei lămpi cu picior,/ lângă fotoliu,/ până la sfârșitul romanului”. Și cred că avertizarea pe care am primit-o e tot mai întemeiată. În cultură. Îl cunosc pe Predrag Bjelošević, președintele Uniunii Scriitorilor din Republika Srpska, a cărui distincție face loc și unei memorii impecabile. Vorbește liber despre fiecare dintre noi, fără greșeală. E banjalukez” autentic, din tată de tată-n fiu. Iar recepția se animă: în sârbă, rusă, germană, bulgară, română — Slavomir nu uită să adauge Timișoara, înainte sau după fiecare dintre numele noastre. De-ar fi înainte de Baia-Mare, București și Cluj”, adaug.

timisoara-de-susA doua zi e ultima înaintea deznodământului. La micul dejun mă gândesc la asta zâmbind în scrumiera de pe masă. După o excursie la canionul Vrbas, unicul loc din Europa unde se poate face rafting pe timp de noapte (în 2009, aici s-a desfășurat campionatul mondial), intrăm, după o altă masă sârbească, în Ministerul Educației și Culturii. La invitația ministrului. De la intrare, legenda legată de frumusețea localnicelor începe să prindă zâmbet admninistrativ. Indiferent de vârstă. Și crește, odată cu etajele. Până unde?”, mă întreb în gând. Până sus, sus de tot, în sala de protocol a ministerului. Unde toate încercările mele de a face o medie ponderată a frumuseții feminine din Banja Luka se dovedesc a fi fost în zadar. Aveam în față pur și simplu un vârf. Un top model internațional care — nu îndrăznesc să întreb — nu știu de ce e acolo. Aflu însă repede că frumusețea e, nici mai mult, nici mai puțin, decât adjunctul. Al ministrului, al primului-ministru?! Adjunctul culturii, adjunctul statului?! Totuna, îmi spun. Și continui: frumusețea trebuie să fie adjunctul zilei de mâine, și gata!”. Iar la graniță aflu de pe Radio România orașul desemnat Capitală Culturală Europeană în 2021. Și, printre telefoane, ațipesc răzleț, cu Piața Operei în gând.

capitala-culturala-europeana-timisoara

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ