Burniţă şi ceaţă în vestul ţării

134

Meteorologii au emis, pentru vestul ţării, o atenţionare cod galben de ceaţă şi burniţă. P elângă vizibilitatea scăzută, şoferii se mai pot lovi şi de polei pe drumuri.

Codul galben de ceaţă şi burniţă afectează judeţele Timiş, Arad şi Caraş-Severin. Sunt vizate şi marile oraşe din cele 3 judeţe: Timişoara, Arad şi Reşiţa.

Astfel, până la ora 13:00, ceaţa afectează vizibilitatea care poate scădea local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

De semenea, Centrul Infotrafic al Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A1, între Timişoara şi Nădlac, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă. Pe alocuri, vizibilitatea scade sub 100 chiar sub 50 de metri.

Pentru a evita eventualele accidente, poliţiştii fac următoarele recomandări şoferilor:
– să urmărească indicaţiile afişate pe panourile electronice, în primul rând cele referitoare la viteză;
– să mărească distanţa în mers între autovehicule;
– să nu oprească pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă.
– în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice, să pornească luminile de avarie, să fie echipaţi cu vesta reflectorizantă, să scoată pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi să amplaseze triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.