Agitație mare pe sfârșit de săptămână cu transportul vaporașelor de la Galați până pe Bega, la Timișoara. Era mult mai simplu dacă erau finalizate lucrările de decolmatare a canalului Bega până în Serbia. Și era și un test viabil ca să vedem cum rezistă la apă.
Ultimul termen ca să vedem primul vaporaș pe Bega este aprilie. Că n-o fi aprilie, că o fi luna lui mai, nu mai contează. Tehnic suntem pregătiți să spargem sticla de șampanie și să inaugăm primele curse turistice pe apele Begăi. Stațiile de îmbarcare/debarcare sunt gata. Bicicletele pentru a continua explorarea Timișoarei pe două roți, după ce acostăm la mal, sunt pregătite și ele. O decolmatare a albiei canalului a fost deja efectuată. Între timp au apărut urme de ”civilizație” în diverse locuri de pe traseu.
Am fost curios de peisajul care-l vor admira viitorii călători de pe Bega. Am luat aparatul foto și camera video și am bătul malurile Begheului, de la Uzina Hidroelectrică și până la Solventul și nu am fost deloc impresionat de rezultat. Recomandabil ar fi un traseu ”scurt” pentru viitorii pasageri ai vaporașelor de pe Bega, altfel s-ar produce deservicii de imagine. Cel puțin la ora actuală! În afara tronsonului dintre restaurantul cunoscut timișorenilor sub numele de ”Vaporul” și Piața ”Badea Cârțan” e dezastru.
La Solventul admiri o ruină cu doar un perete în picioare. Apoi, navigând spre ”Flora” malurile dar și apa sunt pline de mizerie. Pe malul cu bazele sportive poți vedea o casă părăsită, înconjurată de bălării și de ștranduri care n-au mai fost folosite de ani buni. De la Podul din dreptul Pieței Cârțan și până la Uzina Hidrolelectrică admirăm alte vestigii ale Timișoarei care ne lasă un gust amar: un depozit în paragină din dreptul Pieței Cârțan, fosta întreprinde ”1 Iunie” și fabrica de pielărie.
Toate întregesc un peisaj demn mai degrabă de filmele lui Hitchcock decât de un municipiu candidat la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.
